Să facem din sufletul nostru casă primitoare lui Dumnezeu!
Sfinții în Cer se roagă și mijlocesc pentru noi, dar și gândul și străduința noastră să fie cum să ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte și trainice, nu pe unele gata să se dărâme, superficiale și slabe.
Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui. Iubirea lui Dumnezeu, care ne este dăruită din belșug prin Sfintele Taine și prin slujbe, canonul personal, Rugăciunea lui lisus și studiul cărților patristice, spre aceasta țintesc: să ne zidească pe noi înșine casă trainică. Să fim neîncetat cu luare-aminte Ia noi înșine. Pe lume au existat clădiri strălucitoare, așezăminte și mănăstiri frumoase, care s-au pustiit. De ce credeți că s-a întâmplat aceasta? Pentru că nu au fost oameni drepți și cumpătați care să le locuiască.
Așadar, ajutați de harul lui Dumnezeu și de mijlocirile sfinților, să facem mai mult efort în a ne zidi pe noi înșine. Sfinții în Cer se roagă și mijlocesc pentru noi, dar și gândul și străduința noastră să fie cum să ne zidim casa sufletului pe temelii sfinte și trainice, nu pe unele gata să se dărâme, superficiale și slabe. Nu așa! Ci pe temelii sănătoase, trainice, luminate și sfinte, curate și fără prihană. Să lucrăm cu conștiinciozitate, sinceritate și devotament!
(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimile noastre!, Editura Doxologia, Iași, 2014, p. 29)
Ascultă-te pe tine însuți și-ți vei găsi liniștea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro