Să ne deprindem să fim buni și blajini cu toată lumea, dar mai ales cu soțiile noastre. Să ne ferim cu grijă de a cerceta prea de-aproape dacă reproșurile pe care ni le fac ele, sunt drepte sau nu. Să nu ținem decât la un lucru: depărtarea oricărui temei de întristare, așezarea în casa noastră a unei păci desăvârșite, ca astfel femeia să închine bărbatului toată grija ei, iar bărbatul să se destăinuie ei, după alergăturile și necazurile de afară, ca într-un adăpost, ca acolo să găsească aproape de ea, mângâierile dorite. Femeia, dacă a fost bărbatului ca ajutor, să-i fie, ca îndemnurile ei să-i îngăduie a face față relelor ce-l amenință. Dacă ea-i virtuoasă și blajină, nu numai că va aduce bărbatului ei mângâierea tovărășiei ei, ci, în orice împrejurare, îi va fi de un mare sprijin. Ca un pilot îndemânatic, ea va preface în înseninare, prin dibăcia înțelepciunii ei, furtunile sufletului - și înțelepciunea ei va fi izvor de întărire. Când soții sunt atât de strâns legați unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viața aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înțelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunărățile, soții sunt la adăpostul oricăror vrăjmășii. Ei stau ca înconjurați de un zid puternic și de netrecut și vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 67)