Nemărginita mulţime a facerilor de bine ale Mântuitorului tău măreşte, mai mult decât toate, durerea zdrobirii inimii. Căci cu cât te gândeşti la bunătăţile ce ţi-a făcut Cel Preabun, cu atât mai mult te ruşinezi de nemulţumirea și de răutatea ta către Dânsul.

Aşa aveau obicei şi prorocii: să îndemne pe norod la pocăinţa şi zdrobirea inimii, precum a făcut Natan către David, că mai înainte de a-l mustra pentru curvie, i-a adus aminte facerile de bine şi darurile ce le-a primit de la Dumnezeu. Adu-ţi aminte şi tu de dumnezeieştile daruri şi faceri de bine, că te-a adus din nimic la fiinţă, te-a izbăvit prin preacuratul şi preacinstitul Său Sânge, ţi-a dăruit Sfântul Botez, te păzeşte şi te acoperă de multe întâmplări şi, pe scurt, câte lucruri sunt în toată lumea, toate sunt faceri de bine ale lui Dumnezeu, spre slujba ta. (...)

Cum îndrăzneşti să amărăşti cu păcatele tale pe Binefăcătorul tău, care a răbdat atâtea ocări, pălmuiri, bătăi, şi moarte pe cruce, ca să te izbăvească din robia vrăjmaşului diavol? Priveşte câte pricini ai ca să plângi văzând de câte ori ai răstignit pe un asemenea preadulce Stăpân! Toate acestea cugetându-le, numără, pe de o parte, îndurarea şi dragostea Lui, iar pe de alta, prea marea ta nerecunoştinţa, şi te întoarce la El prin zdrobirea inimii, cerând iertare şi mărturisind toate păcatele tale cu smerenie.

(Monahul Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 327-328)