Progresul revelației privitoare la Dumnezeu, înfățișat în Sfintele Scripturi, e paralel într-o mare măsură cu progresul nostru personal. Creștem în cunoaștere așa cum au crescut strămoșii și părinții noștri.

Începem cu noțiunea unei Ființe Supreme. Pas cu pas, tot mai multe din însușirile Sale se fac cunoscute minții omenești, până ce revelația atinge puterea înfricoșătoare a lui „Eu sunt” pe Muntele Sinai, și înțelegerea omului, chiar dacă încă nedesăvârșită, merge mai adânc decât cea a lui Moise (Facerea 22, 14). Un vast curent curge de-a lungul veacurilor, aducând o nouă cunoaștere a Divinului.

Cel Ce în Ființa Sa este dincolo de orice Nume Se descoperă pe Sine Însuși ființelor raționale create de El printr-o mulțime de Nume: Lumină, Viață, Înțelepciune, Frumusețe, Bunătate, Adevăr, Sfânt, Veșnic, Atotștiutor, Atotputernic, Drept, Sfințit; Mântuitor, Izbăvitor; și multe altele. În și prin fiecare din ele Dumnezeu, Cel Unul și Nedespărțit, vine aproape de noi.

În același timp, niciunul dintre Numele Sale nu ne îngăduie să-L cunoaștem „așa cum este”. Dar El continuă să Se descopere pe Sine Însuși prin Nume.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 124-125)