Să le ducem pe toate cu răbdare ca să-L putem dobândi pe Dumnezeul tuturor!

Când noi pătimim cu răbdare suferinţele, de îndată binecuvântările viitoare sunt confirmate. Când noi ne lipsim de bucuria acestei lumi, atunci fără nici o îndoială că noi adunăm bucuria lui Dumnezeu în sufletele noastre nemuritoare. Este imposibil să nu ne bucurăm de o răsplată veşnică pentru bunurile de care ne-am lipsit aici! Să ne lipsim puţin, aici, pe pământ ca să putem primi cu dobândă din visteria neîmpuţinată a darurilor lui Dumnezeu. Să semănăm seminţele virtuţilor ca să ne putem încununa capetele cu florile cele mai înmiresmate adunate în cununa de veşnică slavă.

Nu ar trebui să considerăm un lucru neobişnuit dacă patimile şi bolile ne luptă, ci, mai degrabă, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască răbdare, marele balsam pentru rănile sufletului şi ale trupului. Răbdarea este unicul şi singurul diamant care-l înfrumuseţează pe creştin şi-i îndreaptă drumul cel aspru al mântuirii noastre. Răbdarea este tăria sufletului, suportul, rădăcina adâncă ce susţine copacul atunci când vânturile îl bat şi şuvoaiele de apă îl lovesc. Atunci când cazi, ridică-te şi când păcătuieşti, căieşte-te. Niciodată însă să nu laşi otrava deznădejdii să-ţi pătrundă în inimă, văzând imensa mare a milostivirii lui Dumnezeu. Indiferent câte păcate ar face cineva, ele se duc şi dispar în marea bunătate a lui Dumnezeu.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 246)