—  Știți cum trebuie să meargă tinerii la biserică și la întâlnirea cu Hristos?

—  Cum, Andra?! 

— Așa cum mergeam eu la întâlnire în clasa a VIII-a, când eram îndrăgostită. Așa trebuie să meargă. Abia așteptam să se facă sâmbătă sau duminică să ne întâlnim, să mă văd cu prietenul  meu, să ne plimbăm, să vorbim.

Eram la finalul celei de-a doua zile al unui training cu treizeci de preoți și preotese, la Roma și dezbăteam pe marginea temei „Pastorație și misiune în rândul tinerilor”. Între cei prezenți se afla un singur reprezentant al generației tinere, Andra, o fată de 15 ani, fiică  de preot. Familia venise din Basarabia și se stabilise în Italia unde tatăl ei primise o parohie. Andra ascultase două zile fără să spună nimic, iar acum, când am rugat-o să ne împărtășească și gândul ei, a răbufnit. Vorbea tare, cu un frumos accent moldovenesc și aproape că ne certa.

— Tata, astă-vară, când am organizat tabăra în parohie, îi împingea pe copii și pe tineri cu forța în biserică. Dar ei nu trebuie împinși, ei trebuie să vină singuri, de drag. Mie nu-mi place cum lucrați voi, preoții, cu tinerii și copiii.

Preoții și preotesele tăceau. Câțiva din sală zâmbeam. Ne bucuram de sinceritatea ei, de adevărul spuselor, dar și de maniera ei francă de a vorbi. Scena mi-a adus aminte de o întâmplare petrecută în Germania, la o conferință a tinerilor catolici. După trei zile de sesiuni și comunicări teologice în prezența unei audiențe de 300 de studenți, profesori, preoți și episcopi, un tânăr s-a ridicat și a spus la microfon:

— Voi nu ne cunoașteți pe noi! V-am ascultat trei zile. Puteți să ne numărați, să ne analizați, să ne faceți chestionare, să ne studiați, să scrieți cărți despre noi, dar n-o să reușiți niciodată să ne înțelegeți și să ne cunoașteți. Suntem prea diferiți, prea altfel, prea departe de voi. 

Andra a continuat pe același ton:

— Voi dacă n-o să-i faceți pe tineri să fie îndrăgostiți de Dumnezeu, n-o să faceți nimic. Stați și vorbiți degeaba. Ei trebuie să vină la biserică de bucurie. Voi trebuie să-i iubiți pe copii și pe tinerii din parohie așa cum sunt ei.

Cele spuse de Andra sunt singurele gânduri pe care le-am păstrat de la acea întâlnire de două zile. Există o voce profetică a generației tinere, voce pe care nu suntem întotdeauna pregătiți s-o ascultăm și s-o înțelegem. Vocea Andrei este o mărturie. Dar cum să facem noi să-i ajutăm pe tineri să se îndrăgostească de Hristos, de Cuvântul Evangheliei, astfel încât să vină la Biserică cum vine un îndrăgostit la întâlnire?

De la acel curs ce a avut loc la Roma și până astăzi, am primit câteva răspunsuri. Nu tehnicile psihopedagogice îi apropie pe tineri de Biserică, ci persoanele pe care le întâlnesc acolo. Preotul și credincioșii, deopotrivă, căci și credincioșii au o datorie morală față de generația tânără, îi fac să mai vină sau nu pe acolo. Bineînțeles, este și o lucrare a lui Dumnezeu. Tinerii au un simț al falsului, al artificialului foarte dezvoltat. Se simt bine atunci când întâlnesc oameni autentici, care se poartă cu naturalețe și sunt binevoitori. Ei așteaptă să fim oameni ai bucuriei și ai speranței. Se feresc de cei care fac morală. Consideră că aceștia au probleme personale și că sunt frustrați și neîmpliniți. Tinerii se apropie de oamenii care inspiră optimism și care iradiază bucurie.

De aceea, este bine ca tinerii și copiii care vin la biserică să fie primiți cu iubire și cu bucurie ca niște trimiși ai lui Dumnezeu. Însuși Dumnezeu ne spune: „Lăsați copiii să vină la Mine!”. Care este capacitatea de primire a parohiei noastre? Dumnezeu ni-i trimite pe tineri și Dumnezeu îi așteaptă. Noi suntem amfitrionii, slujitorii care ne îngrijim de invitații Stăpânului. Noi, preoții și credincioșii, suntem chemați să fim atenți la fiecare om, la fiecare copil și tânăr care se apropie și care calcă pragul bisericii noastre.

                                                                                               ***

Să-i ajutăm pe tineri să vină la Biserică așa cum merg la întâlnire atunci când sunt îndrăgostiți? Hm! Putem face asta? Dar noi, suntem noi îndrăgostiți de Dumnezeu? Îl cunoaștem noi pe Dumnezeu, ca să putem să-i invităm pe tineri să-L cunoască? Despre aceasta, în articolul următor.