Călugării nu sunt nişte supraoameni, ci persoane umane ca noi, cu slăbiciuni şi întoarceri, şi cu harul lui Dumnezeu. Esenţial pentru a vedea dacă eşti bun de călugăr, sunt cele trei condiţii fundamentale ale monahismului: castitatea, ascultarea şi sărăcia de bună voie. Dacă crezi că eşti în stare să stai cast, fără femeie, toată viaţa, atunci te-ai apropiat de vocaţia monahală. Dacă însă eşti interesat de femei, iubeşti copiii şi îţi doreşti copii, atunci e mai bine cu familie. Dacă poţi să asculţi toată viaţa de un stareţ, în mănăstire, tăindu-ţi voia şi împlinind poruncile lui Dumnezeu trimise prin el, atunci eşti mai aproape. Dacă ai însă tabieturi, voie liberă, pasiuni lumeşti de care nu te poţi dezbăra, las-o baltă. Dacă poţi trăi în sărăcie, adică fără electronice, calculator, internet, gadgeturi, obiecte personale, care vor fi horătâte de stareţ, în mănăstire, doar pentru urcuş spiritual, atunci te-ai apropiat de vocaţia monahală. Dacă nu, nu. Pentru a fi un bun monah îţi trebuie aceste trei valori practicate întreaga viaţă. Dacă eşti doar fascinat de veşmintele arhiereşti nu eşti bun de călugăr. Ceea ce este însă important, este că Duhul Sfânt poate schimba din temelii firea umană, aşa încât, umplând-o cu un dor ceresc de unire cu Hristos, omul să lase toată viaţa lui în spate, să renunţe la tot şi să intre în monahism ca icoană a Împărăţiei lui Dumnezeu. Dacă simţi aşa ceva, nu mai ezita şi caută o mănăstire. Dacă însă oscilezi timid şi cântăreşti valorile, poate ar fi mai bine să îţi cauţi o fată bună şi credincioasă, cu care să întemeiezi o familie. Eu vorbesc din propria experienţă. Pr. Ioan Istrati