Plângem noi, oare, pentru că am întinat și întinăm tot timpul în noi chipul lui Dumnezeu prin păcatele noastre? Că în fiecare zi aruncăm în noroi acest chip prin patimile lumești, prin atracția față de lume, prin necredință, mândrie, ură, invidie, neînfrânare, beție și prin celelalte patimi, și prin aceasta Îl mâniem din cale-afară pe Creatorul nostru și supărăm îndelunga Lui răbdare?!

Plângem noi, oare, că doar purtăm numele de creștini, dat nouă la botez, că nu împlinim legea și trăim ca unii care nu au credință în Hristos, ne-am lipit de pământ, nu cugetăm la Cer, la viața de dincolo care nu are sfârșit, la moarte, la nepregătirea noastră pentru înfricoșătoarea și dreapta încercare la Judecata cea de obște? Suntem nepăsători în ceea ce privește lucrarea mântuirii noastre, de unde lacrimi aici, uităm chiar cu desăvârșire de toate acestea!

Plângem noi, oare, pentru că inima noastră tot timpul încearcă să facă tot ce este potrivnic Domnului? Cât ne rugăm, ne căim, citim, cântăm, cât ne împărtășim cu Sfintele și de Viață Făcătoarele Taine care pot înmuia ca ceara și o inimă împietrită, dar nu ne schimbăm din pricina nepăsării. Și plângem, că nu-I aducem lui Dumnezeu roadele credinței și ale dragostei, roadele bândeții și ale nerăutății, roadele înfrânării, ale curăției și ale nevinovăției, roadele milosteniei etc.

Plângem noi, oare, când simțim năvălirea gândurilor necurate în inimă; când suntem atrași de mândrie, răutate, invidie, lăcomie, zgârcenie; când față de vrăjmașul nostru simțim nu iubire, ci dușmănie; când suntem atrași de patima beției, a iubirii de argint și a iubirii de avuție; când ne tulburăm și suntem atrași de împotrivirea și neascultarea față de părinți, de șefi sau de cei mai mari?

Nu avem, Doamne, acest plâns neîncetat pentru păcatele noastre; iată, numai la spovedanie, când preotul ne enumără păcatele, aflăm câte ceva despre păcătoșenia noastră, dar tot nu avem timp nici măcar să ne pregătim pentru spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Nu avem timp să ne gândim înaintea spovedaniei: cu ce L-am mâniat eu pe Domnul în viața mea particulară? Nădăjduim că preotul enumeră păcatele pentru noi, iar noi spunem „sunt păcătos”, dar pocăință personală nici nu știm să facem...

Dar iată cum se căia pentru păcatele sale Sfântul Proroc David: „Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda” (Psalmul 6, 6).

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Pregătirea pentru spovedanie, traducere Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2014, pp. 135-137)