Omorâți mădularele voastre cele pământești, desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia (Col. 3, 5). Pământ a numit cugetul trupului, iar desfrânare, păcatul cel cu lucrare; necurăție a numit învoirea minții cu păcatul, patimă a numit gândul pătimaș, iar pofta rea, primirea simplă a gândului de poftă, și lăcomie, materia care face să se nască și să crească patima. Deci pe acestea toate a poruncit dumnezeiescul Apostol să le omorâm, ca pe unele ce sunt mădulare ale cugetului trupesc.

Amintirea aduce în minte gândul simplu, și, dacă acesta zăbovește într-însa, se naște patima. Și nelepădându-se aceasta, pleacă mintea spre învoiala cu păcatul, din care vine apoi la păcatul cu lucrarea. Deci preaînțeleptul Apostol, scriind către neamuri, poruncește a lepăda întâi săvârșirea păcatului. Apoi, întorcându-se, încetează pricina, iar pricina este cea care naște și crește patima, adică lăcomia, și credem că vorbește aici de îndrăcirea pântecelui, ca ceea ce este maică și hrănitoare a desfrânării; pentru că lăcomia este rea, nu numai cea îndreptată spre bani, ci și cea întru bucate, precum înfrânarea este atât de bucate, dar și de bani.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, 400 de cugetări creștine, trad. Cuviosul Paisie Velicicovschi, Editura Credința Strămoșească, 1998, p. 258)