În continuare, vom cita câteva texte scripturistice şi patristice pentru a descrie unele caracteristici şi situaţii critice ale bolilor minţii.

Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre mintea desfrânată, trupească şi despre oamenii stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr (I Timotei 6, 5); toţi cei care se împotrivesc adevărului sunt oameni stricaţi la minte (II Timotei 3, 8). Referindu-se la un eretic din vremea sa, Sfântul Apostol Pavel afirma că acesta se îngâmfa zadarnic în închipuirea [mintea] lui trupească (Coloseni 2, 18) - ceea ce arată că atunci când cineva se cucereşte simţurilor e lipsit de lucrarea Duhului Sfânt, având o minte trupească. în Romani 1, 28, mintea care s-a îndepărtat de Dumnezeu este numită fără judecată [decăzută]. Apostolul îi îndeamnă stăruitor pe creştini să nu trăiască precum păgânii, în deşertăciunea minţii lor (Efeseni 4, 17), iar Sfinţii Părinţi - Sfântul Talasie Libianul, spre pildă - ne înfăţişează ce se întâmplă atunci când partea pasională (afectivă) a sufletului iese din virtuţile sale: „mintea se clinteşte din tărâmul cunoştinţei duhovniceşti, se întunecă şi se îmbolnăveşte”.

Prin urmare, bolile minţii sunt caracterizate ca o „întunecare”. Mintea plăsmuită după chipul lui Dumnezeu este „luminoasă”, dar când se îndepărtează de El îşi pierde starea sa firească şi se înnegurează. Sfântul Isihie Sinaitul ne spune că cele opt gânduri mai generale ale răutăţii, în care se cuprinde tot gândul rău... se suie toate în poarta inimii şi, aflând mintea nepăzită, intră unul câte unul la vremea sa. Oricare dintre ele, suindu-se şi intrând în inimă, aduce cu sine un roi de alte gânduri neruşinate; şi aşa, întunecând mintea, aţâţă trupul, îndemnându-l la săvârşirea de fapte ruşinoase. Acelaşi Sfânt arată că cel ce îşi petrece viaţa în păcate şi în desfrânare îşi întunecă mintea. Prin urmare, Sfinţii Părinţi ne povăţuiesc să ne păzim gândurile şi să fugim de păcat, ca nu cumva, întunecându-se mintea, să vedem unele în locul altora (Sfântul Talasie Libianul).

O minte întunecată nu poate avea acces liber şi curat nici spre sine, nici spre semenii săi. Totul se înnegurează şi se prihăneşte, cu consecinţe chinuitoare pentru viaţa omului: Precum norii acoperă soarele, tot astfel şi cugetele rele întunecă şi nimicesc mintea (Sfântul Ioan Scărarul). Mintea se întunecă şi rămâne neroditoare atunci când grăieşte cuvinte lumeşti, sau când primindu-le în cuget, stă de vorbă cu ele, sau când trupul împreună cu mintea se ocupă în deşert cu niscai lucruri supuse simţurilor... Atunci îndată pierde căldura, străpungerea, îndrăznirea către Dumnezeu şi cunoştinţa [de Dumnezeu]. Căci cu cât suntem mai atenţi la minte, ne luminăm, şi cu cât suntem mai neatenţi, ne întunecăm (Sfântul Isihie Sinaitul).

Acest întuneric este numit „orbire”, întrucât e o adevărată rătăcire a minţii.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 153-154)