Părinte Tadei, cum să deprindem ascultarea şi cum putem ajunge la Hristos în chipul cel mai nedureros, ferindu-ne de cursele propriei noastre minţi – dacă aşa ceva este cu putinţă?

Ascultarea se învaţă din sânul familiei, aici se arată ascultarea. În măsura în care nu suntem ascultători faţă de părinţii noştri, în casa noastră, atunci cu greu ne vom închina viaţa noastră lui Hristos.

Din pricina neascultării am fost alungaţi din Rai. Deprindem ascultarea, când vedem ce am făcut prin neascultare... am nimicit viaţa pe pământul nostru şi catastrofa ameninţă totul. Întreaga lume este atât de copleşită, pentru neascultarea noastră. O neascultare faţă de părinţi îi însoţeşte pe copii de-a lungul întregii vieţi. Nici eu nu am ştiut la vremea mea că nu trebuie să-ţi răneşti părinţii, nici cu gândurile, nici să fim supăraţi pe părinţii noştri.

Părinţii noştri pot fi oameni păcătoşi, pot fi părinţi răi, pot fi tâlhari, pot fi în tot felul – dar pentru noi ei trebuie să fie sfinţenie; iar pentru ceea ce sunt ei, pentru cum le este caracterul, vor răspunde înaintea lui Dumnezeu, ca şi pentru noi, copiii lor. Nu noi răspundem pentru ei. Ei trebuie să fie pentru noi sfinţenie, ca să putem avea binecuvântarea lui Dumnezeu, să nu ne facem călcători de lege, căci, dacă nu ne cinstim părinţii, nu putem avea până la sfârşitul vieţii binecuvântarea vieţii şi cale dreaptă.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 59-60)