Să ne rugăm pentru Iulian! Viața lui este în mâinile unei grupări jihadiste africane
Gruparea jihadistă salafistă „Sahel Al-Mourabitoune” a prezentat astăzi publicului o înregistrare audio difuzată de agenţia mauritană Al-Akhbar, în care afirmă că deţine pe românul Iulian Gherguţ, răpit în Burkina Faso şi „îndeamnă Guvernul român să acorde atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului”.
Am auzit mereu știri, în cursul anului 2014, dar și acum, în 2015, despre răpiri, decapitări, execuții în masă efectuate de curentul numit „primăvara arabă”. Am fost impresionați pe moment, am schimbat canalul sau pagina de internet, în cel mai bun caz am spus o rugăciune și viața a curs liniștită, în continuare. „E acolo, la mii de kilometri depărtare, nu are cum să mă afecteze pe mine sau pe ai mei” – cu siguranță, așa am rostit în gândurile noastre mulți dintre noi. Dar, iată că viața ne demonstrează că oricând aparenta stare de liniște se poate întoarce în defavoarea noastră.
Parcă nu voiam să auzim niciodată această știre, dar iată că ea este o realitate. S-a tot scris, în ultima lună, despre faptul că un român a fost răpit de către forțele jihadiste!
Este vorba despre Iulian Gherguţ, un tânăr de 39 de ani, născut în localitatea Săbăoani, județul Neamț. Conform Mediafax, gruparea jihadistă salafistă „Sahel Al-Mourabitoune” a prezentat astăzi publicului o înregistrare audio difuzată de agenţia mauritană Al-Akhbar, în care afirmă că deţine pe românul Iulian Gherguţ, răpit în Burkina Faso şi „îndeamnă Guvernul român să acorde atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului”.
Adnan Abou Walid Sahraoui, liderul grupării islamiste radicale susține în mesaj faptul că „guvernul român va purta întreaga responsabilitate a sorţii ostaticului, dacă întârzie să profite de ocazia care îi este dată să-şi elibereze cetăţeanul”.
Conform informațiilor prezentate agențiilor de presă occidentale, Iulian Gherguţ este un tânăr romano-catolic originar din județul Neamț, care a plecat la muncă în Marea Britanie. În căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, a acceptat să plece în statul central african Burkina Faso, acolo unde păzea o mină de mangan administrată de o firmă britanică. El a fost răpit din ziua de 4 aprilie – iar până astăzi autoritățile africane și cele române nu au avut nicio veste.
Am prezentat o știre. O știre ce poate deveni o rugăciune. Un creștin român, indiferent de confesiune, are nevoie de rugăciunea noastră. Știm cu toții cum s-au terminat ultimele răpiri ale creștinilor egipteni sau etiopieni. Pe Iulian îl vrem acasă, în România, alături de familia lui. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru Iulian!
Revederea de 10 ani a promoției 2010-2014: Un prilej de recunoștință și bucurie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro