Domnul privește la inima noastră, iar când noi ne rugăm din inimă, Domnul de îndată ne mângâie. Numai cei ce au primit harul în dar pot cunoaște starea sfinților și a îngerilor. Alții nu o pot cunoaște.

Ne rugăm noi lui Dumnezeu și ne trudim, dar dacă cineva nu a dobândit harul, nu poate înțelege starea îngerilor și a sfinților, căci acestea nu pot fi deslușite în cuvinte. Este starea de pace și bucurie de negrăit. Știi cum erai înainte, te mâniai, iar acum mânie nu mai este. Nu se află niciun om care să te poată vătăma, nu e niciun gând necurat care să-ți poată face rău, căci ești împrejmuit, călăuzit de Duhul Sfânt. Unii ca aceștia pot înțelege starea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care din pântecele mamei ei și până la sfârșitul vieții pământești, și chiar și în veșnicie, a fost plină de dumnezeiescul har.

Sfântul Dionisie, ucenic al Sfântului Apostol Pavel, a dorit să o vadă pe Sfânta Maică, și când a ajuns la Ierusalim l-au dus în odaia care o adăpostise pe Preasfânta Maică. Apoi, de îndată, a spus: „M-a luminat cu pace și bucurie” și-a mai zis: „Dacă n-aș fi știut cu adevărat că este Dumnezeu, pentru mine Preasfânta Maică ar fi fost Dumnezeu”. De aceea Domnul a lăsat-o pe Preasfânta Maică să fie mângâiere Sfinților Apostoli, căci ei mult au fost prigoniți din toate părțile. Ea a fost mare mângâiere, căci a răspândit pretutindenea în jurul ei pacea și bucuria lui Dumnezeu.

Iată de ce trebuie să ne rugăm, să ne rugăm din inimă și să tânjim din inimă după Dumnezeu – și atunci Domnul ne va da harul Său și pururea vom simți starea îngerilor și a sfinților, și nimeni nu ne va mai putea vătăma. Iubiți-i pe toți și veți avea pace și bucurie nespusă, de negrăit în cuvinte.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 92-93)