Să ne smerim și să cerem sfaturi de la oamenii duhovnicești
Un stareț a făcut șaptezeci de săptămâni mâncând o dată pe săptămână; și se ruga pentru un grai al Scripturii.
Povestit-a oarecine despre un stareț că a făcut șaptezeci de săptămâni mâncând o dată pe săptămână; și se ruga pentru un grai al Scripturii, și nu i-a descoperit lui Dumnezeu; și a zis întru sineși: „Iată, atâta osteneală am făcut, și n-am isprăvit nimic; mă voi duce către fratele meu și-l voi întreba pe el". Și cum a închis ușa ca să meargă, iată, s-a trimis la el îngerul Domnului, zicând: „Cele șaptezeci de săptămâni pe care le-ai postit nu s-au apropiat de Dumnezeu, iar când te-ai smerit pe sine a ieși către fratele tău, am fost eu trimis ca să-ți vestesc cuvântul”. Și, adeverindu-l pe el despre cuvântul pe care-l căuta, s-a dus.
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 90)
Pleacă-ți capul spre pământ!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro