De cele mai de multe ori, oamenii nu judecă asupra celor ce au de făcut, numai după mintea lor, ci și după aprecierile altora. Dacă păcătosul vede că toți întorc capul de la el, își zice că a săvârșit o faptă, și încă una grea; dar dacă el bagă seamă că în loc să fie condamnat, i se încuviințează lesne purtarea, tribunalul conștiinței lui se va fi stricat; mai mult, se va statornici încă și mai tare vinovata-i cugetare – și atunci, ce nu va îndrăzni el?

Se va mai învinui pe sine? Înceta-va, oare, de a mai păcătui, păcătuind fară teamă? De treceți nepăsători pe lângă aproapele vostru care păcătuiește, fără a-l dojeni, fără să vă mâhniți, propriul vostru suflet, îl faceți mai nepăsător. Cât despre aproapele vostru, cea mai mare pagubă îi faceți prin bunăvoința voastră nelalocul ei.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 17)