Să nu (mai) refuzăm invitația la Cină pe care ne-o face Dumnezeu!
Cei care nu vor răspunde la invitația și chemarea lui Dumnezeu, a preotului din fruntea comunității, invocând, aici pe pământ, motive și pretexte, nu vor putea cina cu Stăpânul nici în Ceruri, în Împărăția cea veșnică a iubirii Sale!
Duminica de astăzi, prin Sfânta Evanghelie, ne cheamă să ne împărtășim cu toții din Cina cea mult binecuvântată a Stăpânului. Această duminică este numită și „a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului” pentru faptul că întărește învățătură noastră de credință, și anume că, Hristos este în același timp Dumnezeu adevărat și Om adevărat, cea mai cunoscută persoană istorică a tuturor timpurilor, care S-a născut într-un neam, cu moși și strămoși.
Invitația la Cină a Fiului lui Dumnezeu este o chemare peste timp. Mântuitorul Hristos ne invită în fiecare duminică și sărbătoare să participăm la Sfânta Liturghie, slujbă cu adevărat dumnezeiască în care El se coboară la noi ca să ne ridice la Sine. Este un mare dar al cerului făcut nouă, oamenilor, și ne dă putere, ca în timpul șederii noastre pe pământ, să trăim în același timp în pridvorul Împărăției celei veșnice lui Dumnezeu.
Omul oarecare din Sfânta Evanghelie (cf. Luca 14, 16-24), îl închipuie pe Dumnezeu care a invitat pe mulți la ospăț. Este o pregustare din Împărăția Sa la care ne invită de fiecare dată, și, mai cu seamă, invită toate neamurile ca să Îl cunoască și să se facă părtași bunătății Lui și să se poată împărtăși din Cina Stăpânului. Este ospățul euharistic unde, în cadrul Sfintei Liturghie, El se coboară la noi, așa cum spune și o priceasnă tradițională: „În fiecare Liturghie/ Eu mă cobor din nou la voi...” și mai departe: „... Și din potirul cinei Mele/ Eu vreau cu toții să gustați”. Astfel, Hristos se face în mod real în Trup și Sânge Euharistic, merinde duhovnicească care ni se dă „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”.
Atunci când Dumnezeu a invitat pe toți ca să se ospăteze, mai mulți au început să se scuze și să invoce motive mai puțin întemeiate pentru a refuza această invitație. Iar Stăpânul, s-a întristat și chiar s-a mâniat.
Sfânta Evanghelie menționează trei categorii de oameni oferind exemple diferite, care ne fac să înțelegem că scuzele lor nu erau adevărate, și din acest motiv, mai mulți exegeți nou-testamentari numesc Evanghelia de astăzi că fiind o „Evanghelie a pretextelor”.
Observăm că grijile vieții împresoară pe om așa cum buruienile împresoară florile cele frumoase. Credincioșii sunt ca niște flori care trebuiesc udate și crescute, dar la timpul care trebuie și nu doar când ne aducem aminte când și când... Așa și noi, trebuie să primim lumină prin participarea la slujbele bisericii, dar mai cum seamă la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Se cuvine să ne punem o întrebare atât de necesară în acest context: ce ne împiedică pe noi, cei de astăzi, să participăm la Cina Stăpânului?
Niciodată nu trebuie să refuzăm invitația pe care ne-o face Dumnezeu. Este necesar să punem înainte de toate cele duhovnicești, spirituale, veșnice și netrecătoare, în locul celor vremelnice, limitate și trecătoare, de care ne legăm adeseori în mod excesiv și obsesiv.
Cu toții trebuie să venim cu multă bucurie la Cina Stăpânului: mici și mari, copii, tineri, adulți și bătrâni, din parohie, din fruntea și de la marginea societății! Pentru că toți suntem, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, mădulare ale Trupului lui Hristos. Dar, cei care nu vor răspunde la această invitație și chemare a lui Dumnezeu, a preotului din fruntea comunității, invocând, aici pe pământ, motive și pretexte, nu vor putea cina cu Stăpânul nici în Ceruri, în Împărăția cea veșnică a iubirii Sale!
Cina – de la eveniment social la imagine a Împărăției (Luca 14, 16-24)
„Slava” sau „mărirea” lui Dumnezeu
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro