Înţelegând scurtimea vieţii noastre pământeşti şi deşertăciunea tuturor agonisitelor şi întâietăţilor pământeşti, să ne întoarcem ochii cei gândiţi de la privirea stăruitoare a frumuseţii ce amăgeşte şi vrăjeşte a lumii acesteia, spre priveliştea morţii ce ne aşteaptă.

Să ne plângem la bună vreme; să ne spălăm, să ne curăţim prin lacrimi şi prin mărturisire de păcatele noastre, ce sunt înscrise în cartea stăpânitorului acestei lumi. Să agonisim harul Sfântului Duh - această pecete, acest semn al alegerii şi al mântuirii: avem neapărată trebuinţă de el pentru a umbla fără împiedicare prin întinderea văzduhului şi pentru a dobândi intrare pe porţile cerului în locaşurile cereşti. Să folosim avuţia cea nedreaptă (Lc., 11) - aşa numeşte Evanghelia, datorită căderii noastre, orice avere pământească - pentru a dobândi comorile cereşti prin împărţirea îmbelşugată de milostenie. Să folosim viaţa noastră pământească, acest mare dar al lui Dumnezeu, după menirea pe care El i-a dat-o: pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru a ne cunoaşte pe noi înşine, pentru a ne rândui soarta cea veşnică.

Să nu pierdem vremea; să ne folosim de ea aşa cum trebuie: nu o vom mai primi încă o dată; pierderea ei nu poate fi acoperită de nimic. Surghiuniţi din rai! Nu pentru distracţii, nu pentru serbări, nu pentru jocuri ne aflăm pe pământ, ci pentru a omorî prin credinţă, pocăinţă şi cruce moartea care ne-a omorât şi pentru a ne câştiga din nou raiul pe care l-am pierdut.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlad, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 172-173)