Fiecare credincios este confruntat cu pericolul de a se obişnui cu vorbele rugăciunii şi de a se lăsa distras în timpul ei. Pentru ca aceasta să nu se întâmple, trebuie dus războiul permanent cu noi înşine sau, cum spun Sfinţii Părinţi, trebuie să ne păzim mintea şi să învăţăm să ne închidem mintea în cuvintele rugăciunii.

Cum putem ajunge la aceasta? În primul rând, nu trebuie să ne lăsăm antrenaţi în a rosti cuvintele atunci când mintea şi inima nu mai sunt sensibile la acestea. Dacă începeţi să citiţi o rugăciune, însă la mijloc atenţia vă rătăceşte, reveniţi la locul în care atenţia a dispărut şi repetaţi rugăciunea. Dacă este nevoie, repetaţi de trei, de cinci sau de zece ori – numai să ajungeţi în punctul în care toată fiinţa este sensibilizată.

Într-o zi, la biserică, o doamnă mi-a cerut să o ascult:

– Batiuşka, am citit rugăciuni ani de zile: rugăciunile de dimineaţă şi de seară, însă cu cât le citesc, cu atât mai puţin îmi plac şi cu atât mai puţin simt să cred în Dumnezeu. Sunt atât de obosită de cuvintele acestor rugăciuni, încât nu mai sunt sensibilă la ele.

I-am spus:

– Nu mai citiţi rugăciunile de dimineaţă şi de seară.

Ea s-a mirat:

– Ce vreţi să spuneţi?

Am repetat:

– Lăsaţi-le, nu le citiţi. Dacă inima nu vă este sensibilizată de ele, aveţi trebuinţă să găsiţi un alt mijloc de rugăciune. Cât vă iau rugăciunile de dimineaţă?

– Douăzeci de minute.

– Sunteţi pregătită să oferiți douăzeci de minute în fiecare dimineaţă lui Dumnezeu?

– Sunt pregătită.

– Luaţi o singură rugăciune de dimineaţă – la alegere – şi citiţi-o în douăzeci de minute. Citiţi o frază, tăceţi şi cugetaţi la înţelesul ei. Apoi citiţi o altă frază, tăceţi şi cugetaţi la conţinutul ei. Repetaţi-o din nou, reflectaţi – ca să ştiţi dacă ea corespunde vieţii dumneavoastră, dacă sunteţi pregătită să trăiţi astfel ca această rugăciune să devină reală în viaţa dumneavoastră. Aţi citit, desigur: „Doamne, nu mă lipsi de bunătăţile Tale cele cereşti”. Ce vrea să însemne aceasta? Sau: „Doamne, de chinurile veşnice izbăveşte-mă”. Care este pericolul acestor chinuri veşnice? Ne temem cu adevărat de ele? Ne dorim cu adevărat să fim izbăviţi de ele?...

Femeia a început să se roage în acest fel şi, în curând, rugăciunea ei a început să prindă din nou viaţă. Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Trebuie să lucrăm cu noi înşine; nu ne putem îngădui să stăm dinaintea icoanelor şi să rostim vorbe goale.

Calitatea rugăciunii se arată, de asemenea, prin ceea ce o precedă şi prin ceea ce îi urmează. Este cu neputinţă să te concentrezi asupra rugăciunii când eşti în mânie sau, de exemplu, dacă înainte de a începe să te rogi unii s-au certat cu cineva sau au strigat după cineva. Aceasta înseamnă că în timpul de dinaintea rugăciunii trebuie să ne pregătim lăuntric, să ne eliberăm de tot ceea ce interferează cu rugăciunea noastră şi să ne aşezăm într-o dispoziţie favorabilă rugăciunii. După aceea ne va fi mai uşor să ne rugăm. Şi, bineînţeles, după rugăciune nu trebuie să începem din nou, imediat, să ne agităm. După ce aţi terminat rugăciunea, oferiţi-vă puţin timp pentru a auzi răspunsul lui Dumnezeu, ca ceva să rezoneze în voi, ca răspuns la prezenţa lui Dumnezeu.

Prin rugăciune putem simţi că datorită ei se schimbă ceva în noi, că începem să trăim diferit. Rugăciunea poate aduce roade, iar aceste roade ar trebui să se facă simţite.