Să nu-ţi cheltuieşti toată vremea vieţii tale cu grija trupului. Ci, când va flămânzi trupul şi va cere hrană, să-ţi aduci aminte că şi sufletul tău are trebuinţă de aceeaşi hrană. Şi precum trupul, dacă nu se va împărtăşi de hrana cea trupească, moare, aşa şi sufletul moare, dacă nu se va împărtăşi de hrana cea duhovnicească. Pentru că omul este îndoit, cu suflet şi cu trup.

Pentru aceasta zice Mântuitorul Hristos: „Dă, iconomule, pe cele ale sufletului, sufletului, şi pe cele ale trupului, trupului”. Nu numai pe trupul tău să-l hrăneşti, iar pe suflet să-l laşi lipsit şi mort de foame. Pentru un astfel de suflet zice Sfântul Apostol Pavel: Iar văduva care trăieşte în desfătări, deşi vie, este moartă (I Timotei 5, 6). Deci să nu-ţi laşi sufletul să moară de foame, ci hrăneşte-l cu cuvintele lui Dumnezeu, cu psalmi, cu laude şi cântări duhovniceşti. Hrăneşte-l cu citirea dumnezeieştilor scripturi, cu postiri, cu privegheri, cu lacrimi şi milostenie, cu nădejdea şi cugetarea bunătăţilor veşnice şi nestricăcioase. Acestea şi cele asemenea acestora sunt hrana şi viaţa sufletului, pentru care şi marele prooroc David zicea: Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea. O, fericit suflet al proorocului David, locaşul şi sălaşul Sfântului Duh! În fiecare zi şi noapte plângea, iar noi, vinovaţi de nenumărate păcate, nici măcar un ceas nu vrem să ne umilim şi să ne pocăim. O, câtă bucurie se face în cer când omul păcătos va lăcrima pe pământ, va lepăda obiceiul rău şi, urând păcatul, va zice: Nedreptatea am urât şi m-am scârbit... şi de la toată calea rea mi-am oprit picioarele mele (Ps. 101, 118, 163).(Sfântul Efrem Sirul)

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 65)