Am primit înştiinţarea că te îndrepţi spre N., pentru a-ţi face, bănuiesc, o chilie pustnicească sau poate şi din alte pricini. La linişte sau în gâlceava, oriunde te vei afla, să nu mă uiţi pe mine păcătosul şi să te rogi pururi pentru mine, cel aflat în multe zbuciumări şi mai ales în slăbiciune trupească - ştii şi singură, din proprie experienţă, cât de jenant este acest lucru. Dar ce să facem? Se zice din bătrâni: „Să nu vieţuieşti cum vrei tu, ci cum dă Domnul". El ştie mai bine ce ne este de folos, ce putem şi nu putem duce. Zic, despre mine mai ales, că nu sunt bun pentru vieţuirea in tăcere. Puţini sunt acei fericiţi care, aflându-se mereu printre străini şi neavând unde să-şi plece capul, după cuvântul evanghelic, păstrează o adâncă tăcere lăuntrică şi nu se tulbură de strâmtorări şi nevoi, nici de lanţuri, nici de temniţă, căutând scârbele şi suferinţele şi plângându-se că n-au pentru ce pătimi. Eu însă, păcătosul, chiar şi în mare bucurie de mă aflu, tot nu am răbdare şi mă moleşesc. Roagă-te pentru mine, ca să mă aducă Domnul, precum ştie El, la pocăinţa adevărată şi la pregătirea cuvenită pentru viaţa veşnică. Veacul acesta trece, iar cuvântul Domnului rămâne în veci. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 17-18)