Duminica nu-i a noastră, ci e a lui Dumnezeu! Nu-i o zi liberă, ci e o zi a lui Dumnezeu; nu-i o zi în care putem face ce vrem, nu-i o zi de care dispunem, ci este o zi în care trebuie să facem lucrul lui Dumnezeu. Iar lucrul lui Dumnezeu, între altele, este participarea la sfintele slujbe; participare zic, nu numai asistare. Credincioșii noștri toți trebuie să știe că la slujbe nu asistăm, ci la slujbe participăm.

Toți slujim la măsurile noastre: preoții la măsura de preot, episcopii la măsura de episcop, diaconii la măsura de diacon, cântăreții la măsura de cântăreți, coriștii la măsura de coriști, credincioșii de rând la măsura de credincioși de rând, dar toți trebuie să știe că participă! Nu se duc să vadă un spectacol, nu se duc să facă niște aprecieri asupra felului cum se desfășoară slujba, ci se duc la biserică să-I slujească lui Dumnezeu! Să răspundă cu „Amin!” la cele ce le spune preotul la ecfonise, să răspundă „Doamne, miluiește!” la ceea ce preotul îi îndeamnă să se roage, să răspundă cu „Ție, Doamne!” la ceea ce cere acest răspuns, să răspundă cu „Dă, Doamne!” la ceea ce înseamnă îndemn de a cere ceva de la Dumnezeu… Deci toate acestea se fac pentru a se ști clar de către credincioși că participă realmente la slujbă.

(Arhimandrit Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 32)