Să ne smerim continuu; iată lucrarea noastră! Domnul a spus: Cel ce se smereşte se va înălţa. Doar Dumnezeu singur poate să înalţe.

Problema vieţii cotidiene este, ascetic vorbind, legată de frica de Dumnezeu. Aceasta este un dar extrem de preţios. Prin ea cerem lui Dumnezeu să ne povăţuiască în viaţa de zi cu zi, în fiecare clipă. Printr-o acţiune a harului care scapă logicii noastre, intrăm pe nesimţite în libertatea copiilor lui Dumnezeu.

Să rămânem în fiecare moment în frica de Dumnezeu. Astfel, vom ajunge să slujim pe semenii noştri şi să lucrăm la mântuirea noastră.

Nu încetaţi, în fiecare zi, să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă dăruiască Duhul Sfânt, harul pentru a împlini şi a ne însuşi poruncile lui Hristos, până ce ele devin a doua natură.

Scopul final este ca mintea noastră să se găsească mereu unită cu inima. Această unire a inimii şi a minţii este chiar locul rugăciunii.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 59)