Te rogi. Iată, rugăciunea curge frumos, simți înlăuntrul tău că Dumnezeu ți-o ascultă cu bunăvoință; mintea ți-e liniștită, inima ușoară, și bucuroasă; spre sfârșitul rugăciunii însă, simți parcă o mică slăbiciune în minte și în inimă, care ajunge ca o apăsare și ca un foc mistuitor, rugăciunea ajunge să ți se pară din cale-afară de grea și încerci chiar față de ea ceva ca o repulsie, deși până atunci ți se parea ușoară și atrăgătoare.

Nu cădea în deznădejde, prietene! Acestea sunt uneltiri ale diavolului, căruia îi place să-și bată joc de noi, mai cu seamă când suntem către sfârșitul unei preocupări evlavioase, ca să cădem în deprimare și să considerăm pierdere de vreme toată lucrarea sfântă de mai înainte. Învață din aceasta sa nu ți se stingă duhul înainte de terminarea rugăciunii, nici măcar o clipă, roagă-te în duh și adevăr, neslăbit, și nu te arăta slugarnic, cu nici un cuvânt, față de Domnul când te rogi, adică nici un cuvânt din câte le vei spune să nu fie prefăcut, fățarnic; să-ți fie toată rugăciunea o expresie a adevărului, o trâmbiță a Duhului Sfânt, nici un cuvânt să nu se pună în slujba minciunii vrăjmașului, să nu fie o unealtă a aceluia. 

Roagă-te cu osârdie lui Dumnezeu să-ți despovăreze sufletul de apăsarea vrăjmașului, să-ți stingă focul lui mistuitor din inimă, recunoscându-ți înaintea lui Dumnezeu din toată inima vina de a te fi rugat fățarnic și vei primi ușurare și pace. Ceea ce faci și grăiești, fă fără grabă, în liniște. Vei avea timp. Vrăjmașul are obiceiul să grăbească și să agite, fiindcă în grabă și agitație lucrurile își pierd rațiunea. 

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Eopia, p. 106)