Tot ce se face spre bine ne pregăteşte spre fericire. Orice lucru pe care-l facem noi în viaţa noastră pentru preamărirea lui Dumnezeu aduce în sufletul nostru mulţumire şi ne pregăteşte pentru tot mai mult şi mai mult, până când suntem între cei fericiţi.

Urcuşul acesta se poate exprima în nişte nume pe care le poartă oamenii şi care nu totdeauna corespund cu viaţa lor. Când vine la mine la spovedit cineva care are un nume frumos, cum ar fi Floare, zic: să-ţi fie viaţa cum ţi-i numele. Numele în limba greacă are întotdeauna o însemnătate, spune ceva despre cel care poartă numele. De exemplu, numele Hristos – care, de fapt, nu este un nume, ci este o calitate, dar se pomeneşte mereu împreună cu numele Domnului nostru Iisus, care este şi Hristos – înseamnă Unsul, Alesul. Unsul, în înţeles de Ales, este Mesia, este Cel trimis, este Cel rânduit de Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Şi, de fapt, cuvântul acesta a fost pronunţat de îngerul binevestitor când a zis către păstorii din Betleem: „Iată vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut vouă un Mântuitor care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11). Sau numele de Iisus, care înseamnă Mântuitor, a fost pronunţat tot de îngerul binevestitor în vis şi a fost adresat Sfântului şi dreptului Iosif când i s-a spus că: „Vei chema numele Lui Iisus pentru că El va mântui pe poporul Său de păcat” (Matei 1, 21). Prin urmare, sunt nume de oameni care pot exprima trepte ale vieţii duhovniceşti, trepte ducătoare la fericire. Şi numele acestea nu trebuie neapărat să le purtăm, ci trebuie să le întrupăm.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 135)