Sănătatea duhovnicească înseamnă gânduri curate, minte luminată şi inimă curată în care îşi fac sălaş mereu Hristos şi Maica Domnului. Multă luare aminte cu priveghere şi rugăciune ne ajută foarte mult să dobândim sănătatea sufletului. Rugăciunea este absolut necesară pentru curăţirea sufletului, iar cuminţenia, pentru păstrarea unei stări duhovniceşti bune.

Desigur, viaţa nu este o tabără de vară. Are bucurii, dar are şi mâhniri. Înainte de Înviere este Răstignirea. Loviturile încercărilor sunt absolut necesare pentru mântuirea sufletului nostru, deoarece ele luminează sufletul.

Aşa cum se întâmplă şi cu rufele. Cu cât le frecăm mai mult atunci când le spălăm, cu atât se curăţă mai bine. La fel şi cu caracatiţa, cu cât o lovim mai mult, cu atât mai mult se curăţă şi se înmoaie. Şi peştele se vede frumos când înoată în mare şi este viu, chiar şi când este în piaţă cu solzii şi măruntaiele lui, dar se face folositor numai atunci când se curăţă – deşi se urâţeşte la exterior – şi apoi se frige.

Aşa şi omul, atunci când pierde ceva lumesc, deşi pe din afară se pare că îşi pierde viaţa, viabilitatea lumească – solzii – şi se goleşte de orice are nefolositor întru sine şi „se frige”, atunci se face folositor.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 91)