„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul cel greu al răutăţilor. Iar ucenicul cel nemulţumitor suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pe Tine pentru dragostea banilor. Slavă Hristoase, milostivirii Tale” (Sedealna I din denia Sfintei şi Marei Miercuri)

Imnele Sfintei Biserici sau poezia sacră, care se împletesc cu melosul bizantin, cântate în cultul liturgic, devin mijloace ale propovăduirii lui Dumnezeu. Prin predică, preotul explică şi face cunoscute învăţăturile fundamentale de credinţă şi principiile moralei creştine. Însă, imnul cântat de către toată biserica este cu mult mai mult. Prin cântarea credincioşilor, într-un glas comun al unui singur popor euharistic, învăţătura prinde viaţă. Din acest motiv, este foarte important ca în biserică să se cânte cu tot poporul. Credincioşii participă activ la sfintele slujbe mai ales prin cântare – acesta fiind un mod de a trăi şi a te identifica cu modelele propuse de către Biserică.

Sfânta şi Marea Miercuri, din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, prin imnele cântate la denia de marţi seara aduce pe buzele credincioşilor două personaje şi două destine total opuse. Mai bine spus, două căi diferite: una de la lumină la întuneric şi alta care nu a ştiut să preţuiască Lumina – femeia cea păcătoasă şi Iuda, cel care L-a vândut pe Hristos. Primul personaj, „vărsând mir cu lacrimi pe picioare” lui Hristos, îşi îndreaptă viaţa şi caută Lumina. O simplă întâlnire şi o adevărată şi totală convertire.

La polul opus, Iuda, cel care a beneficiat de prietenia lui Dumnezeu, de dragoste Lui, fiind martor la minunile pe care Acesta le-a făcut, a „suflat împotriva harului” lui Dumnezeu „şi s-a amestecat cu noroiul”. Pentru ce beneficii? Cântarea concluzionează: „pentru dragostea banilor”...