Săracii sunt prieteni ai lui Dumnezeu
Să nu-ți pară rău de bani, ci de săraci, ca de unii cu adevărat nevoiași și vrednici de plâns, care nu au unde să-și plece capul, care umblă până la istovire după o mică milostenie.
Nu privi, din pricina împătimirii tale de agonosită, ca la niște vrăjmași la gloata de săraci care te urmăresc cu cerșitul lor, ci cu adevărat ca la niște prieteni ai lui Dumnezeu și ai tăi, pentru care ți se gătește răsplată veșnică, nestricăcioasă, în cer; nu-i privi ca pe niște paraziți ci, dimpotrivă, pe tine însuți privește-te ca pe un parazit, fiindcă de la mulți mănânci și bei pe degeaba, desfătându-te.
Să nu-ți pară rău de bani, ci de săraci, ca de unii cu adevărat nevoiași și vrednici de plâns, care nu au unde să-și plece capul, care umblă până la istovire după o mică milostenie. În dar ați primit, în dar să dați (Matei 10, 8).
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu. Gânduri despre calea mântuitoare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2009, pp.119-120)
Postul înseamnă înfrânarea de la răutăți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro