Sărbătoare la Mănăstirea Sihăstria de praznicul Nașterii Maicii Domnului

Arhiepiscopia Iaşilor

Sărbătoare la Mănăstirea Sihăstria de praznicul Nașterii Maicii Domnului

Obștea monahală și numeroși credincioși s-au bucurat luni, 8 septembrie, de prăznuirea hramului istoric al Mănăstirii Sihăstria. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de slujitori, iar închinătorii au avut prilejul să aducă rugăciune și la moaștele celor doi sfinți recent canonizați.

Luni, 8 septembrie, Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț a îmbrăcat straie de sărbătoare, prăznuind Nașterea Maicii Domnului, hramul istoric al așezământului monahal.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Numeroși credincioși veniți din întreg ținutul Neamțului și din alte părți ale țării au participat la rugăciune, aducând mulțumire și închinare Maicii Domnului.

În cadrul slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a rostit un cuvânt de învățătură, arătând că, după mărturia Sfinților Părinți, ascultarea desăvârșită și împlinirea voii lui Dumnezeu se împlinesc mai ales prin rugăciune și prin ascultarea cuvântului Său:

Sfinții Părinți spun că ascultarea desăvârșită și împlinirea voii lui Dumnezeu se realizează în mod special prin rugăciune, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, arătându-se în prezența gândului la Dumnezeu în orice loc și în orice clipă. Sfinții Părinți spun că viața creștinului se cuvine a fi rugăciune continuă, iar rugăciunea continuă este viața adevăratului creștin. Rugăciunea continuă se arată nu doar stând în genunchi la rugăciune, deși mare este această lucrare, nu doar participând la Dumnezeiasca Liturghie, precum noi astăzi, deși mare este această lucrare, ci rugăciunea și ascultarea continuă de Dumnezeu se arată în gândul pe care se cuvine să-l aibă adevăratul creștin, fie în mănăstire, fie în viața de familie: gândul la Dumnezeu.

Un moment deosebit l-a constituit posibilitatea credincioșilor de a se închina la moaștele celor doi sfinți recent canonizați, așezate spre cinstire în biserica mare a mănăstirii.

În cadrul Sfintei Liturghii au avut loc două hirotonii: a ierodiaconului Melchisedec întru ieromonah și a monahului Porfirie întru ierodiacon.

La final, arhimandritul Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, a adresat un scurt cuvânt de mulțumire și binecuvântare.

Mănăstirea Sihăstria, așezată în partea de nord a județului Neamț, la 22 km de orașul Târgu Neamț, pe drumul ce duce spre Pipirig – Vatra Dornei, are o istorie de peste trei secole. Întemeiată în anul 1655 de episcopul Ghedeon de Huși, ea a purtat inițial numele „Sihăstria lui Atanasie”, după pustnicul care a pus bazele acestei vetre monahale. De-a lungul vremii, obștea a trecut prin numeroase încercări, între care un incendiu în anul 1941, ce a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor. Prin ajutorul Mănăstirii Neamț, așezământul a fost refăcut și a continuat să înflorească. Astăzi, Mănăstirea Sihăstria rămâne unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate și pelerinaj din Moldova, un loc unde rugăciunea, liniștea și frumusețea tradiției monahale se împletesc în chip binecuvântat.

Citește despre: