(Mt. 21, 33) Ascultaţi altă pildă: „Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe”.

Această pildă scoate la iveală multe lucruri prin care se face clar că Dumnezeul Vechiului Testament și Cel al Noului sunt unul și același; că providența lui Dumnezeu a lucrat spre binele lor încă de la început; că firea lor a fost ucigașă de la început; că nimic nu li s-a oprit din grija purtată pentru ei de către Dumnezeu, că și atunci când ei au ucis pe proorocii Săi, Dumnezeu nu și-a întors fața de la poporul Său, ci a trimis chiar și pe Fiul Său. Știm că moartea Fiului ne va aduce mari binecuvântări. De aici aflăm că aceștia vor îndura pedepse crunte pentru răstignirea Sa și tot de aici aflăm despre chemarea neamurilor și întoarcerea necredincioșilor evrei de la Dumnezeu.

Hristos spune această pildă după o alta pentru a arăta că pedeapsa va fi mai mare în acest caz și mai greu de iertat. În ce fel? Deși evreii s-au împărtășit din pronia lui Dumnezeu, n-au fost numărați mai vrednici decât desfrânatele și decât vameșii, și aceasta nici pe departe.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 68.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 21, 33) Ascultaţi altă pildă: „Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe”.

Vedeți cu câtă atenție se îngrijește stăpânul de locul acesta și cât de neascultători sunt oamenii față de El. El însuși a făcut munca pe care trebuiau s-o facă cei pe care i-a tocmit, pentru că El este Cel care a plantat via,  a împrejmuit-o cu gard,  a sădit teasc în ea și  a zidit turnul și lor nu le-a lăsat decât puține de făcut. Tot ce aveau de împlinit era să se îngrijească de ea și să lucreze ceea ce li s-a încredințat. Nimic n-a fost lăsat neterminat, ci toate li s-au dat de-a gata. Dar ei n-au făcut nimic ca să aducă roadă, chiar dacă au primit o asemenea binecuvântare de la stăpân. Pentru că, atunci când ei au venit din Egipt, El le-a dat legea, le-a zidit o cetate și un templu și le-a pregătit un altar. Apoi, El s-a dus departe. A fost răbdător cu ei și niciodată nu i-a pedepsit pentru păcatele lor. Faptul că s-a dus departe arată marea putere de a răbda pe care o are Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 64.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 21, 34) Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.

A trimis pe slugi, adică pe prooroci, ca să-i aducă roadele. Prin roade, El se referă la ascultarea dovedită prin fapte, dar ei și prin aceasta își arată răutatea. Ei nu numai că după atâtea binecuvântări nu aduc roadă, din cauza trândăviei lor, dar se mai și mânie pe slujitorii care au venit la ei. Pentru că cei ce nu și-au plătit datoriile nici pe departe nu ar fi trebuit  să fie revoltați și mânioși, ci ar fi trebuit să implore iertarea stăpânului. Dar ei nu numai că n-au făcut aceasta și s-au revoltat, dar și-au și murdărit de sânge mâinile lor. Cu toate că ei trebuiau să-și primească pedeapsa, ei au pedepsit pe alții. De aceea stăpânul a trimis și a doua și a treia oară slugi ale sale, pentru a le demonstra răutatea și pentru a arăta iubirea de oameni a Celui ce i-a trimis. De ce n-a trimis din prima pe Fiul Său? N-a făcut-o pentru ca ei să se pocăiască și ca să-și răscumpere cele ce le-au făcut față de ceilalți, sperând că vor lăsa deoparte mânia și i se vor închina atunci când va veni.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 68.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 21, 37) La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.

Dar ce înseamnă că se vor ruşina de fiul meu? Acestea nu sunt cuvintele unui om nepăsător. Departe de gândul acesta! Ci sunt mai degrabă cuvintele unuia care dorește să arate cât de mare și de neiertat este păcatul neascultării. Pentru că în final tot trimite pe Fiul, deși știa că-L vor omorî. Atunci când spune se vor rușina de El, spune exact ceea ce ar fi trebuit ca ei să facă, adică  era de datoria lor să I se închine și să asculte de El. Același lucru îl spune și într-un alt loc: Ori te-or asculta, ori nu te-or asculta (Iez. 2, 5). Nu este nepăsător față de motivele lor, dar ca nu cumva unul dintre îndărătnici să spună că ei nu s-au supus ca să se împlinească prorocia, Dumnezeu alege cu grijă cuvintele și folosește cuvinte nedefinite și vagi, precumori o vor face și ori nu. Pentru că, deși au fost neascultători de slugile sale, față de Fiul trebuiau să-și arate cinstirea și să I se închine.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 68.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 21, 38) Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.

Și ei ce fac? Cu toate că ar fi avut timp să ceară iertare pentru păcatele lor și cu toate că toate că ar fi trebuit să alerge la el ca să facă aceasta, ei stăruie și mai mult în păcatele lor și merg mai departe, adăugându-și la acestea și alte păcate. Ei întotdeauna au făcut păcate care pe cele de dinainte le-au depășit în gravitate, fapt pe care-l arată, spunând: Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! (Mt. 23, 32). Pentru că de la început prorocii îi acuzau cu aceste cuvinte, spunând: Mâinile voastre sunt pline de sânge (Is. 1, 15), sângele vărsat curge peste sânge (Osea 4, 3) și zidiţi Sionul cu fărădelegi (Mih. 3, 10).

Însă ei nu și-au ținut în frâu pornirile, chiar dacă primiseră porunca să nu ucizi și chiar dacă primiseră porunci să se abțină și de alte nenumărate fărădelegi. Căci prin multe și felurite chipuri au fost îndemnați să țină toate aceste porunci.

Cu toate acestea, ei n-au lepădat calea fărădelegilor lor, căci ce-au spus atunci când L-au văzut? Au spus: Veniţi să-L omorâm! Din ce cauză și pentru ce motiv? Ce vină I-ar fi putut ei găsi? Să fie cea că v-a cinstit și fiind Dumnezeu S-a făcut om și a săvârșit nenumărate minuni pentru voi? Sau că v-a iertat păcatele? Sau că v-a chemat să fiți părtași ai împărăției cerurilor?

Vedeți că nepăsarea lor față de rău era împreunată cu o mare nebunie, deoarece cauza uciderii lui era plină de nebunie: veniţi să-L omorâm şi să avem noi moştenirea Lui.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 68, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 21, 39-43) Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?

Stăpânul viei din pilda aceasta este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Via pe care a sădit-o reprezintă poporul evreu, care s-a născut din Avraam, Isac și Iacov, care s-a înmulțit ca stelele cerului și ca nisipul mării, care a fost scos din Egipt și eliberat de jugul robiei și care a fost lăsat să treacă prin mare în pământul făgăduinței, precum a spus și prorocul: Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri şi ai răsădit-o pe ea (Ps. 79, 9). Dumnezeu a răsădit poporul evreu în pământul făgăduinței, în care curge miere și lapte, ca să aducă roadele poruncilor Sale. A împrejmuit-o cu gard înseamnă că Dumnezeu a întărit-o cu apărarea îngerilor. Teascul săpat în ea reprezintă Sfânta Biserică, unde sunt adunate roadele dreptății și ale sfințeniei; precum sunt strugurii storși prin muncă și efort, la fel și sfinții mucenici sunt zdrobiți precum strugurii și-și varsă sângele prin prigoane și chinuri. Turnul zidit în mijlocul viei este Însuși Domnul Iisus, Care a apărut prin Fecioara Maria ca un turn în mijlocul Bisericii Sale. Datorită prezenței Sale, toți sfinții și mucenicii sunt acoperiți prin arme duhovnicești în fața vrăjmașilor, care sunt diavolii. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale, care sunt prorocii,la lucrători, care sunt învățătorii de lege, ca să-i ia roadele. Pe aceste slugi trimise ca să-i aducă roadele, le-au primit cu săbii, cu toiege, cu bătăi cu pietre și cu alte prigoniri, fiind nesupuși și răzvrătiți împotriva Domnului. Au omorât pe Isaia, au bătut cu pietre pe Ieremia, au urmărit pe Ilie și au tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiecare neam care prigonește pe învățătorii săi și nu aduce roada Evangheliei se face asemenea evreilor. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Se vor ruşina de fiul meu”. Fiul stăpânului este Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care, după voia Tatălui, vine la via Sa, care este poporul evreu. Iar lucrătorii viei,care sunt învățătorii de lege, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Ei L-au omorât pe Iisus în afara cetății, strigând: Răstignește-L! Răstignește-L! Însă n-au reușit să dobândească moștenirea legii, ci singuri s-au osândit la moarte, pentru că Domnul i-a întrebat: Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? Iar ei I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. S-au osândit pe sine prin propriile cuvinte, cum și Domnul spune despre Sine și despre credința Sa: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”. De aceea vă spun că împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.

(Epifanie Latinul, Interpretări la evanghelii, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 21, 39-40) Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?

Și unde-L vor omorî? Afară din vie. Vedeți cum profeția arată chiar și locul unde va fi omorât? Cum era de așteptat, L-au scos afară și L-au omorât.

Iar Luca spune: Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei auzind, au zis: „Să nu se întâmple!” (Lc. 20, 16). Apoi îi întreabă, ca să-și aducă aminte de cele scrise în Scriptură despre aceasta: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta: „Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului”? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi (Lc. 20, 17-18). Versiunea de la Matei nu contrazice pe cea de la Luca. După cum se spune la Matei, și-au agonisit singuri pedeapsa, iar când și-au dat seama de ceea ce-au spus, adaugă ceea ce spune Luca: Să nu se întâmple! Prin cuvintele proorocului spuse pentru ei, căuta să-i convingă că aceasta se va întâmpla.

A exprimat doar într-un chip voalat că via o va da altora, fără a pomeni pe neamuri și fără a lăsa dușmanilor săi un mijloc prin care să-L acuze. De aceea le vorbea în pilde, ca prin aceasta, ei singuri să se scape de pedeapsă.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 68.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 21, 42) Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?

Hristos este asemănat cu o piatră din două motive. Primul, pentru că temelia sa este solidă și nimeni care va sta pe El nu va cădea victimă a duhurilor rele și nici va fi mișcat de prigoniri. Al doilea motiv este pentru că Hristos va fi distrugerea finală a celui rău, pentru că, la fel cum orice se lovește de piatră se zdrobește, în timp ce piatra rămâne întreagă, la fel și tot cel care se opune credinței creștine se va zdrobi pe sine, iar creștinismul va rămâne neatins. Acesta este chipul în care Hristos este ca o piatră. Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi (Lc. 20, 18; cf. Ps. 117, 22-23; Is. 8, 14-15). Una este să te spargi, iar altceva este să te zdrobești, pentru că bucățile a orice se sparge rămân, însă tot ceea ce se zdrobește ajunge praf și se pierde. Nu piatra zdrobește pe cei ce cad peste ea, ci aceia care cad, singuri se zdrobesc de ea. Deci distrugerea acestora nu stă în puterea pietrei, ci în violența cu care ei cad peste ea.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 40, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 21, 43) De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.

Cel care a săvârșit un păcat greu este foarte probabil să săvârșească unul și mai mare pentru că el nu-și mai are credința pusă în Dumnezeu: Vorbele (ieșite) din gura omului sunt ape fără fund; izvorul înțelepciunii este un șuvoi care dă peste maluri (Pild. 18, 3). Cei bolnavi se vor abține de la cele care le pot face rău până când boala slăbește și încep să se încreadă într-un leac, însă dacă se conving că boala lor este incurabilă, ei vor mânca tot ceea ce vor dori. La fel, cât timp omul are numai păcate ce pot fi iertate, încă mai ține speranța mântuirii; însă, dacă începe să dispere după păcatele grave ce le-a săvârșit, atunci nu va mai avea nici o îndoială că Dumnezeu deja l-a judecat. Jalnic este cel care nu realizează că faptele rele au și ele o anumită gradație, precum și faptele bune au anumite grade de slavă, pentru că pentru fiecare faptă bună săvârșită, răsplata este pe măsura bunătății faptei. Pentru că Dumnezeu este fără hotar în a pedepsi, precum este și fără hotar atunci când răsplătește binele.

Preoții Vechiului Testament, care încetaseră a mai avea vreo speranță în Dumnezeu pentru că erau plini de tot răul, și-au ridicat mâinile chiar împotriva lui Dumnezeu, întrucât ei au știut că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și tot au renunțat a se feri de rău. Vă uimește aceasta? Cu adevărat, fiecare om al răului, în măsura în care ne referim la voința sa, își ridică mâna și omoară pe Dumnezeu, pentru că tot cel care voit provoacă mânia lui Dumnezeu sau nesocotește poruncile Sale, sau ia numele Său în deșert, sau Îl hulește, sau Îl nesocotește, sau privește la cer cu mânie, sau își ridică mâna mândră împotriva lui Dumnezeu în mânie, cu siguranță Îl va omorî dacă ar avea șansa, doar ca să poată păcătui fără să primească pedeapsa.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 40, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)