Să nu petrecem în lene şi nepăsare, suflete, vremea vieţii noastre şi să nu fim fară minte ca pruncii nepricepuţi, socotind că este de ajuns pentru mântuire să trăim în acest loc cu neputinţă de atins pentru femei şi mireni, ca să nu fim înşelaţi. Căci şi în vechime pentru cei care, cu ajutorul Celui de Sus şi sub îndrumarea lui Moise, au fugit din Egipt şi de la Faraon, nu a fost de ajuns ca ei să petreacă patruzeci de ani într-un loc nepopulat, adică în pustiu, deoarece nu au păstrat credinţa dreaptă în Dumnezeu Care i-a izbăvit de necazuri nenumărate. Nu prin schimbarea locului se poate, suflete, să facem pe plac Stăpânului tuturor şi nu prin schimbarea hainelor în veşminte urâte. Una dintre acestea - sălăşluirea în pustiu - este săvârşită de dragul tăcerii desăvârşite iar cealaltă de dragul smereniei desăvârşite. Dacă cineva şi în una şi în cealaltă este prins iarăşi în mrejele vorbelor şi grijilor lumeşti, acela nu se deosebeşte prin nimic de câinele care se întoarce la borâtura lui, după cuvântul marelui Apostol. Ca expresie a plânsului şi a zdrobirii slujeşte, suflete, acest veşmânt negru exterior care ne îndeamnă pe noi, cei ce l-am ales, să ne numim întotdeauna morţi de bunăvoie pentru viaţa aceasta iar omorârea aceasta constă în faptul de a urî mereu, din tot sufletul, orice patimă trupească şi clevetire lumească şi a trăi cuviincios şi fără câştig, dobândind cele de trebuinţă prin munca noastră şi socotind sărăcia o mare bogăţie.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 159)