Din fragedă copilărie și-a dorit să slujească lui Hristos și, împreună cu sora ei, Elena, au ajuns la Mănăstirea Văratec. A învăţat carte la şcoala mănăstirii din chiliile bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” și  a deprins a cânta Domnului ziua şi noaptea, a se ruga, a face ascultare şi a se jertfi pentru toţi.

După primirea schimei monahale, schimonahia Suzana a mai stat un timp în Mănăstirea Văratec și a fost numită apoi egumenă şi maică duhovnicească la Schitul Almaş-Neamţ, unde se nevoiau peste 20 de călugăriţe. Aici a reparat biserica şi chiliile și a format din ucenicele sale o adevărată familie călugărească.

În anul 1906, schimonahia Suzana ajunge stareţă la Mănăstirea Războieni-Neamţ, vestita ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare. Timp de două decenii, a menţinut aici firul slujbelor călugăreşti, rugându-se lui Dumnezeu pentru toată lumea şi pentru eroii martiri ai Moldovei, care s-au jertfit pe acest pământ pentru apărarea creştinătăţii şi a neamului. Împăcată cu Dumnezeu şi cu sine, stareța Mănăstirii Războieni s-a mutat la veşnica odihnă în vârstă de 95 de ani, lăsând ctitoriei ștefaniene o obşte de peste 50 de călugăriţe.