Aşezat între mănăstirile Vatoped şi Pantocrator, într-o zonă împădurită care seamănă cu un amfiteatru de 40 de trepte, schitul Bogoroditsa ține de Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Schitul se numeşte Bogoroditsa – care în limba slavonă înseamnă „Născătoare de Dumnezeu” – după hramul său: Adormirea Maicii Domnului.

Istoric

Conform tradiţiei, aproape de locația actuală a schitului Bogoroditsa a existat în trecut monidrionul Xylourgou, la aproximativ 700 de metri deasupra nivelului mării. Numele Xylourgou îşi are originea în ocupaţia ctitorului Theodosie, care era tâmplar.

În decembrie 1143, schitul a fost cedată de către Protosul Sfântului Munte monahilor sârbi din Ransio (actualul Kotor din Muntenegru). Datorită numărului mare de monahi, pe 15 august 1169, protosul Sfântului acordă Mănăstirii Xylourgou Mănăstirea Tesaloniceanului (Vechiul Rusikon). Iar în 1312 au fost stabilite granițele dintre Mănăstirea Xylourgou și Mănăstirea Vatoped.

În 1340, în timpul domniei regelui sârb Ştefan Duşan, schitul era locuit de călugări sârbi, însă, după căderea regatului sârbesc (1509), văduva craiului Ştefan, Anghelina, s-a tuns în monahism şi a cerut de la Marele Duce rus Vasilie Iovanovici (1505-1333) să ia Mănăstirea Tesaloniceanului sub protecţia sa.

în 1810, călugări bulgari locuiau în aşezământ. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, schitul avea 32 de călugări, dintre care majoritatea erau bulgari (25), iar restul ruşi. Pe fondul rusificării unei mari părţi a Athosului, în schit au apărut dispute interetince, care au dus la plecarea bulgarilor.

Clădiri

Înainte de anul 1800, în jurul schitului au existat aproximativ de 20 colibe vechi. Schitul a luat forma sa actuală în 1818, după ce secole de-a rândul fusese doar o chilie.

La începutul secolului al XX-lea, o nouă clădire cu două etaje a fost construită la nord de biserica centrală, în locul vechii clădiri, care a fost demolată. La ultimul etaj al acestei clădiri există cel mai frumos paraclis, închinat Sfinților Chiril şi Metodie, luminătorii slavilor. În aceeaşi clădire se găseşte arhondaricul, bucătăria și trapeza cu o capacitate de 120 de locuri.

Aripa sudică a fost construită în anul 1847. Pe partea de est a schitului nu există clădiri.

Biserica centrală este destul de mică şi a fost construită la mijlocul secolului al XVIII-lea. La est de aceasta se află un paraclis închinat Sfântului Ioan de Rila.

Având în vedere numeroasele incendii care au afectat schitul, multe dintre elementele arhitecturii sale originale nu mai există. Majoritatea clădirilor schiturilor sunt într-o stare proastă. Cu toate acestea, paraclisul Sfinților Chiril și Metodiu este bine întreținut.

Odoare

Odoarele schitului cuprind o mică bucată din lemnul Sfintei Cruci, moaștele ale Sfinţilor Eftimie, Ignatie și Acachie de la Iviron, părticele din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Pantelimon, ale Sfintei Varvara, ale Teofor, ale Sfântului Iganatie, ale Sfintei Marina, ale Sfântului Ioan al peșterii, ale Sfântului Grigorie Teologul, ale Sfântului Evanghelist Matei, ale Sfântului Anastasie din Persia, ale Sfinților Chiril și Metodiu, ale Sfântului Gheorghe cel Nou, ale Sfântului Evdokim Vatopedinul și, respectiv, ale Sfântului Ioan din Persia.

Astăzi, Schitul este locuit de doar trei călugări ruşi, cu viaţă de obşte. Cu ocazia aniversării a 1000 de ani de la încreştinarea Rusiei, schitul Bogoroditsa, ca mai toate aşezămintele ruseşti din Muntele Athos, a trecut printr-un amplu proces de restaurare.

(Foto) Schitul Bogoroditsa – Athos