Școala Parohială de la Eșelnița – cronica unei zile de vară în cuvinte și imagini

Trecut-au anii… și iată-ne în a 23-a ediție a Școlii Parohiale de la Eșelnița, organizată de preotul-poet Sever Negrescu care sfințește locul prin slujire, dăruire, entuziasm, perseverență!

Ca profesor, m-am întrebat adesea ce unește aceste două categorii socio-profesionale care fac educație: profesorii și preoții? Și răspunsul mi s-a relevat în activitățile de zi cu zi pe care și unii și alții le derulează profesional, prin perseverența cu care picătura (de lumină) găurește piatra, nu prin forța ei, ci prin continua ei cădere, precum spunea Ovidius, dar și în cele organziate înafara școlii, bisericii. Pe noi ne unește o mare responsabilitate! Și scriu asta pentru că de la cele mai fragede vârste, când copilul vine la școală, la biserică, acel suflețel este în formare. Din ceea ce punem noi acolo, cu stăruință și inima deschisă, ca o fereastră spre cer, se face omul Om care își va construi apoi propria personalitate și va merge nu la întâmplare, pe căi întortocheate, ci pe Cale.

Preotul Sever Negrescu știe cum să facă asta și o face cu măiestrie desăvârșită, simplu, firesc, blând, în duh. De la prima ediție am fost conectată la această Școală altfel în care copii de la 4 ani până la 20, 23 vin an de an în perioada vacanței de vară, în perioada dintre Sfântul Ilie și Sfânta Maria, la început, mai nou după 15 august, timp de 10 zile. Își dau mâna, ca într-o horă a bucuriei, nu doar copiii, ci și părinții și bunicii unor copii care țin să participe atât la activitățile de învățare, prin joc, scriere creativă, discuții ș.a., cât și în pelerinajele făcute la mănăstirile din apropiere  (Sfânta Ana, Vodița, Mraconia, Topolnița ș.a.) ori în excursiile cu conținut tematic pe malul Dunării, în satele strămutate din Clisura Dunării.

Nicolae Iorga spunea: „o călătorie face cât un an de școală” și avea dreptate, punând în valoare valențele formative ale unui asemenea demers. Școala dinafara școlii versus școala tradițioanlă. Ele nu se exclud, ci dimpotrivă, se completează minunat atunci când Școala dinafară este făcută de oameni pasionați, devotați educației în spiritul valorilor moral-creștine.

La ceea ce preotul Sever realizează, ajutat și de doamna preoteasă, se alătură efortului lor și alți educatori:  profesori, poeți, artiști care participă ca invitați la renumita Școală Parohială de la Eșelnița. Și eu mă număr printre aceia care vin să mă întâlnesc cu ființele speciale care sunt copiii, să căutăm împreună noi surse de energie din care să se alimenteze viața noastră spirituală. Și le găsim împreună în: poezie, scriere creativă, lectură, traducerei, imagine (fotografii, felicitări, vederi, filme etc.), muzică - ascultată, cântată chiar la câte un instrument, călătorie ș.a.

În Atelierul de scriere creativă pe care l-am inițiat în acest an și care a avut loc în Muzeul Parohiei din Eșelnița, am dorit să pun copiii în situația de a scrie, cu toc și cerneală, caligrafic, un scurt text pentru o vedere, o scrisoare, o pagină de Jurnal. Dacă la început stângăciile trădau nelucrul cu mâna în acest context, dovedit a fi nou, pe parcurs am simțit bucuria lor că au ajuns să scrie, cum nu o mai făcuseră sau credeau că o pot face. Din explicațiile cerute copiilor la privirea  unor texte scrise de: Eminescu, Creangă și Caragiale (în facsimil și cu autograf), mi-am dat seama de semnificațiile pe care le atribuie cuvintelor, de înțelesul pe care îl găsesc și la care noi adulții poate nici nu gândisem. Și asta tocmai din acea sensibilitate pe care o au copiii și care cu timpul se pierde, din păcate.

O altă activitate a încercat să pună copiii în situația de a sesiza jocul de cuvinte și umorul stârnit prin folosirea unor cuvinte cu semnificații diferite într-un context anume, arătându-le câteva felicitări ale lui Mihai Stănescu. Nu mică ne-a fost surpriza să aflăm, de la o fetiță din clasa a IV, o explicație la o imagine. Felicitarea reprezenta un pompier care nu putea stinge niște lumănări de pe un tort în care flăcările erau sub formă de inimioare. Și căutam împreună tâlcul acestui mesaj. Deși pompierul sufla și lumânările parcă nu se lăsau stinse, a venit explicația acelei drăgălașe fetițe: „focul dragostei nu se stinge cu apă!” Și de aici, ca într-un brainstorming, au început să curgă alte explicații: „iubirea se întreține cu suflu”, „dragostea nu se măsoară în numărul de ani”, ”unii își caută iubirea cu lumânarea”…

Din starea lor de bine, de confort, a venit și întrebarea mea: Ce vă face fericiți? Fiecare a răspuns în felul său, căutând o activitate care le produce bucurie maximă. Așa încât a urmat un torent de răspunsuri: „să cânt”, „să mă plimb cu prietenii”, ”să dansez/să joc”, „să citesc”, „să scriu poezie”, „să consemnez în jurnal” ș.a. Am trecut așa, la Fericirile lui Iisus, dând fiecărui copil textul destructurat al unei Fericiri, punându-i în situația de a recompune textul în propozie/frază și a-l trece pe curat, fiind atenți la conținut, dar și la forma scrierii. Apoi, am discutat fiecare Fericire, aflând de la ei ce înseamnă să fii: sărac cu duhul, blând, milos, curat la inimă ș.a.m.d. Fiecare și-a ales o Fericire dovedind astfel legătura firii lor cu textul care parcă îi exprima.

Grija de a fi atenți la virtuți, mai mult decât la aspectele materiale ale vieții, la activitățile care îmbogățesc spiritul, la valorile moral-creștine care trebuie să se transforme în atitudini și comportament cotidian a fost concluzia care a marcat o zi din care sper să se fi învățat ceva. Dacă am contribuit și eu la asta, nu poate fi decât un motiv de a-mi spori motivația de a mai participa aici, unde am întâlnit oameni curați la suflet, dăruiți, calzi, blânzi, iubitori. Numai împreună vom spori frumusețea lumii iar întâlnirile admirabile din Școala Parohială de la Eșelnița vor rodi îndată, atunci când vor merge din nou la școală, dar și în școala vieții. Doamne ajută! (Prof. univ. dr. Carmen Bulzan)

Ultimele din categorie