Să-l întrebăm pe Apostol de ce păgânii și iudeii cei asemenea lor fuseseră morți până la primirea Mântuitorului Hristos. Iată ce ne răspunde Apostolul: pentru că făceau poftele trupului și ale simțurilor (Efeseni 2, 3). Dar ce s-a întâmplat cu ei, după ce au renăscut în Hristos? S-a întâmplat că, în pofida poftelor trupului și ale simțurilor, s-au arătat zidiți în Iisus Hristos, pentru lucrarea faptelor bune. În acest fel, împotrivirea față de poftele trupului și ale simțurilor și năzuința în Iisus Hristos spre lucrarea binelui, care le este opus – acesta este semnul direct al renașterii în Hristos. După cum vedeți, este foarte simplu.

Voia trupului și a simțurilor trebuie să ne fie clară. Într-alt loc, Apostolul o numește simplu: trup, sau trup cu patimi și pofte, sau păcatul cel ce trăiește în noi, iar direcția opusă acesteia o numește duh; iar legea principală a creștinului o exprimă astfel: în Duhul să umblați și să nu împliniți pofta trupului (Galateni 5, 16). Căci umblați în Duhul, dacă trăiți în Duhul (Galateni 5, 25); iar dacă trăiți în Duhul se poate vedea dacă nu împliniți poftele trupului. Dintru început, noi nu am avut această poftă, acest păcat sălășluit în noi, aceste patimi: eram duhovnicești. Pecetea omenirii era în duh, iar duhul – o putere trăind în Dumnezeu, adăpându-se cu viață din Dumnezeu și ațintindu-le pe toate spre Dumnezeu – și pe cele ale omului, și pe cele din afara lui, atât pe cele lăuntrice, cât și pe cele din afară.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică, Editura Sophia, 2011, p. 173)