Când Domnul vede un suflet care se curăţă prin pocăinţă, atunci începe, puţin câte puţin, pe măsura curăţiei lui, să înnoiască în el, prin Sfântul Duh, trăsăturile chipului Său, nuanţele şi culorile asemănării Sale. Mai întâi de toate, îl pecetluieşte cu blândeţea şi cu smerenia. Învăţaţi-vă de la Mine, grăieşte El, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Sfinţita odihnă poate fi aflată numai atunci când cugetul şi inima se cufundă în smerenia lui Hristos şi în blândeţea Lui, deprinzându-le din Evanghelie. Aceste două virtuţi pun în rânduială trăsăturile chipului aruncat în neorânduială de tulburarea care îl însoţeşte nedespărţit pe orice om ce slujeşte patimilor. Semnul rânduielii este sfinţita odihnă. Atunci, pe trăsăturile deja îndreptate sunt aşternute sfintele culori, care mângâie privirea duhovnicească: bunătatea, milostivirea, curăţia minţii, a inimii şi a trupului, credinţa vie, căreia nu îi pasă de nici un lucru deşert, care îl învaţă pe om să urmeze lui Hristos pe de-a-ntregul, răbdarea, care rămâne mai presus de toate necazurile vremelnice, care iubeşte necazurile ca pe o împărtăşire de pătimirile lui Hristos, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, care năzuieşte să împlinească toate îndatoririle omului faţă de Ziditorul său şi faţă de zidirile asemenea lui, care trebuie să fie una în Ziditorul lor. Îmbrăţişaţi lepădarea de sine şi urmaţi Evanghelia!

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 157-158)