Sfânta şi Marea Luni în imnele poetice ale Bisericii

Documentar

Sfânta şi Marea Luni în imnele poetice ale Bisericii

Biserica și-a cântat în strofe și bucuriile, și tristețile. Însă, dincolo de aceste două categorii, teologia a vorbit despre o întristare bucuroasă. Cum altfel vom înțelege cuvintele sedelnei din Sfânta și Marea Lunii: „Cinstitele pătimiri au răsărit ca niște lumini de mântuire”? Cuvintele „pătimiri” și „lumini”, din punct de vedere logic, nu au cum să fie alăturate. Și, totuși, ele sunt folosite împreună, atunci când vorbim despre dumnezeieștile pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos.

„Cinstitele pătimiri au răsărit lumii în această zi, ca niște lumini de mântuire, căci Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primește a fi răstignit pe lemn, ca să mântuiască pe om” (Prima Sedealnă a Deniei din Sfânta și Marea Luni)

În Biserică, toate au fost trăite prin cântare și rugăciune. O rugăciune cântată de aproape 2000 de ani străbate din strana Bisericii, spre sufletele creștinilor.

Biserica, prin intermediul troparelor şi a stihirilor prezente în slujbele vecerniei şi ale utreniei a adus pe buzele credincioşilor teologia şi învăţătura de credinţă. Pusă pe o melodie, dogma a devenit imn liturgic, iar teologia – respirație a rugăciunii. Așa s-au născut cele mai multe imne ale Bisericii, pe care le cunoaștem cu toții – Sfinte Dumnezeule, Apărătoare Doamnă, Crucii Tale, Pe Tine Te lăudăm. Secolul al IV-lea a fost cunoscut în istorie drept veacul troparului. În stihuri poetice alternate de melodii duioase, creştinii trăiau cu mare intensitate cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, au apărut în cultul liturgic alcătuiri poetice, care sunt prezente până astăzi în cărţile de cult.

Biserica și-a cântat în strofe și bucuriile, și tristețile. Însă, dincolo de aceste două categorii, teologia a vorbit despre o întristare bucuroasă. Cum altfel vom înțelege cuvintele sedelnei din Sfânta și Marea Lunii: „Cinstitele pătimiri au răsărit ca niște lumini de mântuire”? Cuvintele „pătimiri” și „lumini”, din punct de vedere logic, nu au cum să fie alăturate. Și, totuși, ele sunt folosite împreună, atunci când vorbim despre dumnezeieștile pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos. Pe de o parte, ne întristăm de suferința Lui. Dar, știm că fără această suferință noi, oamenii, nu aveam posibilitatea mântuirii, nu aveam posibilitatea de a-L numi Tată! „Din bunătatea Sa”, Fiul lui Dumnezeu se dă pe Sine la moarte, pentru binele nostru.

Acesta este taina mântuirii – „Cel ce cuprinde totul cu palma”. Adică, tot Universul alege Crucea de bunăvoie, dintr-o iubire nebună pentru om – acel om care astăzi, de prea multe ori, îi întoarce spatele!

Citește despre: