„La ceasul sfârșitului, suflete gândind și de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ție cu iubire de osteneală lucrează-l, priveghind și grăind, să nu rămânem afară din cămara lui Hristos” (Condac la Sfânta și Marea Marți)

Încă din primele zile ale creștinismului, Mântuitorul Iisus Hristos a fost modelul de viețuire al credincioșilor. Sfântul Apostol Pavel spunea despre creștini că aceștia „gândesc cu gândul lui Hristos” (Romani 2, 14). Toate câte a făcut Hristos Dumnezeu  ca noi să dobândim mântuirea, au fost mai întâi modele pentru viața noastră.

Pătimirile lui Hristos au fost cântate de imnele Sfintei Biserici, în analogie cu anumite pilde rostite de Însuși Mântuitorul. Pilda smochinului neroditor, cea a înmulțirii talanților și a fecioarelor ce așteptau Mirele, sunt temele cântărilor din Sfânta și Marea Marți. Ce trebuie să învățăm noi din acest scurt condac, din săptămâna Sfintelor Pătimiri? În primul rând, creștinul este următor al lui Hristos, prin faptul că trebuie să aibă mereu în fața ochilor „ceasul sfârșitului”. Pentru acest moment de întâlnire cu Dumnezeu, creștinul este îndemnat să nu fie ca acel smochin de la care Hristos a cerut roadele, chiar dacă nu era timpul roadelor, și nici  precum cele cinci fecioare neînțelepte, care nu au fost cu totul pregătite de așteptarea Mirelui.

„Să lucrăm cu iubire și cu osteneală!” – acesta este îndemnul Bisericii, pentru că și Hristos cu iubire și din iubire S-a dat pe Sine bătăilor, scuipărilor, umilinței, răstignirii și morții! Spunea Sfântul Nicolae Velimirovici că „taina morții lui Hristos nu toată lumea o înțelege, deși toți ne închinăm ei. Însă, un tată ce are un singur fiu, cu siguranță va înțelege cum este ca să oferi morții pe singurul tău fiu, pentru niște străini. Unul singur a avut și Și-a sfâșiat dragostea pentru niște străini și nerecunoscători. Tu, care ai un Fiu, ai face așa cu fiul tău? Atunci, de ce întorci spatele lui Dumnezeu?”.