Sfânta Maria Magdalena: primul ou de Paști
Se spune că Sfânta a plecat din Ierusalim spre Roma să ceară dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pe care a făcut-o Pilat, apărând în fața împăratului cu un ou în mână.
Devenită „Apostolul apostolilor” după Înviere, Maria Magdalena a rămas cu ucenicii și cu Maica Domnului, împărtășindu-le bucuria. Aceasta a fost prezentă pe Muntele Măslinilor la Înălțare, așa cum a fost și în casa cu foișor în ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt S-a pogorât sub formă de limbi de foc (Fapte 2).
Se spune că Sfânta a plecat apoi din Ierusalim spre Roma, să ceară dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pe care a făcut-o Pilat. Apărând în fața împăratului cu un ou în mână, așa cum era obiceiul de a se oferi în dar cu ocazia unei sărbători, i-a spus acestuia că după ce a suferit Patimile, Hristos a înviat, aducând tuturor oamenilor promisiunea învierii. Acesta i-a răspuns că este greu de crezut că se poate ridica cineva din moarte, aşa cum oul pe care l-a primit de la ea nu-şi poate schimba singur culoarea în roşu. Iar oul s-a colorat atunci în roșu.
Suveranul a ascultat cererea sa și l-a chemat pe Pilat, precum și pe arhiereii Ana și Caiafa.
Caiafa a murit pe drum, în Creta, în timp ce Ana a fost torturat, fiind închis într-o piele de bivol. Pilat, înfățișat tribunalului, a încercat să se justifice invocând presiunile exercitate de evrei și riscul unei rebeliuni împotriva autorității romane. Însă împăratul a rămas insensibil la scuzele sale și l-a aruncat în închisoare. Se spune că, urmărind un cerb în timpul unei partide de vânătoare, organizată nu departe de închisoare de către prietenii lui Pilat, împăratul a tras o săgeată care l-a nimerit pe Pilat drept în inimă...
Cărbuni încinși în mâna dreaptă, curaj până la capăt ‒ mucenicia Sfântului Varlaam
Tinerii din Efes – sfinții care ne demonstrează că există viață și după moarte
Traducere și adaptare:Sursa:egliserusse.euSite dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro