Pe vremea când împăratul Deciu dăduse poruncă să fie uciși toți creștinii, Sfânta Agata, născută din neam bun și bogat și crescută în curăție, începuse să se pregătească pentru pătimire. Ighemonul o văzuse cât era de frumoasă și știa că este fecioară și iubitoare de Dumnezeu și nu numai că voia să o facă să se închine zeilor, dar voia să o și facă să păcătuiască. Fiind luată de ostași și dusă în cetatea Catana, pe drum a fost părăsită de toți credincioșii care o petreceau și, rugându-se la Dumnezeu să se facă o minune în acel loc, pentru necredința lor, a crescut acolo un măslin sălbatic, fără roade.

 Ajungând în cetate, a fost dusă în casa unei femei care avea rolul să o amăgească pe sfântă și să o învețe ce e dragostea trupească, dar fecioara nici nu se uita la podoabele pe care le puneau înainte și nici nu auzea vorbele lor, ci mai mult stăruia în curăție, prin lacrimile pe care le vărsa. Atunci voievodul a poruncit să fie bătută și chinuită, încât și pieptul i-a fost tăiat cu un clește de fier și apoi a fost aruncată în temniță. Peste noapte, i s-a arătat Sfântul Apostol Petru, care a vindecat-o de răni, iar străjerii, văzând lumina din celulă, au fugit.

Tânăra însă a rămas acolo, pentru judecată, iar după patru zile, găsind-o vindecată, s-au gândit să o chinuiască și mai tare și să o ardă cu cărbuni aprinși. Dar s-a făcut cutremur și s-a despicat locul acela, înghițindu-i pe doi dintre oamenii care avuseseră ideea de a o chinui astfel pe fecioară. Fiind dusă din nou în temniță, Sfânta Agata s-a rugat să părăsească lumea aceasta, așa că sufletul ei a mers la Domnul Cel iubit, iar trupul i-a fost îngropat cu cinste, îngerii lui Dumnezeu venind pentru a-i pune piatră la mormânt. Iar voievodul care cugetase acum să ia averea sfintei, măcar, dacă pe ea nu a reușit să o aibă, a fost omorât de calul său, în drumul spre cetate.

La un an după moartea Sfintei Agata, din muntele Etna, aproape de Catana, erupsese un foc mare care arunca pietre, iar oamenii au alergat la mormântul sfintei, pentru a-i cere ajutorul și au reușit să alunge și chiar să stingă focul, cu haina pe care o purtase sfânta.