Nona a fost o mamă iubitoare de copii și afectuoasă. Iubirea ei a fost însă autentică, neprefăcută, rațională, adăpată de harul lui Dumnezeu. Cei trei copii, Grigorie, Gorgonia și Cezar au fost bucuria dăruită de Dumnezeu casei lor. Nona îi avea lângă ea și se bucura ca de niște îngeri pământești, pe care îi trimisese și-i dăruise Dumnezeu. Și mama nu era pentru aceștia doar cea care-i hrănea și îi făcea mari, ci și pedagogul după Dumnezeu, care se străduia prin toate mijloacele, prin rugăciune și prin viața Sfintelor Taine, prin mersul la biserică și prin sfătuire să-i crească „întru învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). Trebuia să-i educe nu atât după duhul lumii, cât după Dumnezeu, să-i facă creștini și să-i direcționeze înainte de toate în lucrarea de mântuire a sufletului lor nemuritor.

De aceea a și început fără amânare lucrarea ei pedagogică măreață, educația creștinească a copiilor de la vârsta prunciei. Și a considerat că cel mai bun mod și original al educației copiilor cuvântul scris și vorbit al lui Dumnezeu, pentru că știa și din experiență că Sfânta Scriptură, Cartea veșnică a lui Dumnezeu este temelia educației, care luminează și înțelepțește, care renaște și mântuiește. Însă cum puteau acești copii de vârstă mică sa cunoască „cuvintele sfinte”, de vreme ce nu știau încă nici literele? Mama cea bună și înțeleaptă a aflat modul potrivit: povestirea. În fiecare zi le povestea într-un mod potrivit istorii sfinte, le descria scene din viața sfinților Vechiului și Noului Testament, în special din viața Domnului nostru lisus Hristos, Care este împăratul copiilor. (...)

Când Grigorie, Gorgonia și Cezar au învățat însă primele litere și au știut să citească, Nona a pus în mânuțele lor textele sfinte ale Scripturilor, ca să le cerceteze pe cât le stătea în putere. Astfel Grigorie s-a obișnuit de mic să cerceteze Sfânta Scriptură, care l-a inăltat duhovnicește și l-a arătat într-o zi un vultur pe culmile teologiei. De asemenea, și mica Gorgonia citea in fiecare zi, și sufletul ei era ca o căprioară însetată, care se apleacă și bea din izvorul „dătător de viață”, dar și fratele mai mic, Cezar, ca un cercetător obișnuit al Scripturilor, era „ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor” (Psalmul 1, 3) precum copacul pus acolo unde curg și se revarsă apele bogate, care va da la vremea potrivită rodul lui. (...)

Nona a dorit să-i facă pe copiii săi creștini. Cum va reuși însă aceasta? Educându-i pe aceștia prin exemplul ei virtuos. Mama știa că viata sfântă a pedagogului este puterea care atrage la Hristos, care mișcă spre imitarea oricărui bine. Este predica cea mai eficientă care are ecou în sufletele celor care primesc învățătura. Pilda personală este învățătura cea mai rapidă și cea mai cuprinzătoare, de vreme ce copiii prin instinctul imitării repetă faptele celor mari. De aceea și exemplul bun are o valoare mai mare decât învățăturile.

Valoarea pedagogică a exemplului a înțeles-o și a experiat-o de la o vârstă mică această femeie, Sfânta Nona. Ea își amintea de părinții ei virtuoși care au îndrumat-o și au tinut-o aproape de lisus Hristos prin exemplul lor sfânt. Și orice lucru bun pe care l-a primit de la aceștia l-a transmis copiilor. Astfel, pentru ca să-i educe corect pe copiii săi, Nona a încercat întotdeauna să fie un model în toate și pentru toți. Și a reușit acest lucru cu ajutorul lui Dumnezeu. Ea a fost îngerul cel bun al familiei către care își întorceau privirile cei șase ochi, nevinovați, copilărești. (...)

Însă nu trebuia să fie pildă doar ea, ci și soțul ei, încât amândoi părinții creștini să-i formeze împreună pe copiii lor în credința lui Dumnezeu. De aceea și Nona s-a străduit ca și căsnicia lor să fie armonioasă, creștinească, bineplăcută lui Dumnezeu, spre folosul și siguranța duhovnicească a copiilor. Și a devenit și a rămas soția ideală, binecuvântată, în aceeași cugetare, în același duh cu soțul ei, eliberată de influențele lumii și îmbogățită prin virtuțile cele nestricăcioase.

Așadar, într-un astfel de mediu familial, plin de iubire, pace, bucurie și siguranță au crescut cei trei frați, Grigorie, Gorgonia și Cezar. I-au văzut pe părinții lor iubiți, uniți, virtuoși, următori lui Hristos. Și i-au copiat, au urmat modelelor lor deosebite. Astfel, familia lor a devenit un rai pământesc, primind atâta binecuvântare și har de la Dumnezeu. (...)

Nona a fost o mamă iubitoare și atașată de copiii ei. Sufletul ei se pare că a fost o grădină duhovnicească plină de virtuți bine mirositoare, peste care domnea iubirea. Nona a fost o ființă iubitoare, și dragostea ei a fost lăudată în multe rânduri de iubitul ei fiu, Grigorie.

Nona iubea în primul rând pe Domnul nostru lisus Hristos, după aceea pe oameni, precum și pe casnicii săi. L-a iubit ca soție creștină pe soțul ei, și acela i-a răspuns la dragoste pe măsură. Și iubirea dintre ei a fost adâncă și mare. În cadrul familiei a existat și a domnit „exaltarea iubirii” (Evrei 10, 24) care este izvor de bucurie și fericire pentru familie. Amândoi au arătat atâta jertfire de sine pentru că erau atât de iubitori.

Nona era plină de iubire pentru copiii ei. De aceea a vrut să-i crească, să-i învețe, și prin iubirea ei să-I aducă lui Dumnezeu temple duhovnicești vii „temple purtătoare de Hristos”, să-i arate „atleți cerești”.  Pentru acest scop a cerut ajutor de la Dumnezeu și după aceea a făcut tot ceea ce i-a stat în putere. A făcut pentru copiii ei rugăciuni de toată noaptea, deoarece îi iubea, s-a rugat mult și pentru buna lor viețuire și purtare. Era o mamă rugătoare și iubitoare.

A purtat atâtea lupte pentru copiii ei, i-a crescut cu osteneli și cu griji în îmbrățișarea ei de mamă, ca să-i arate oameni bineplăcuți lui Dumnezeu. Copiii au învățat primele lecții sub privirile ei care erau uneori senine și blânde, alteori serioase și severe. În priviri i se citeau gândurile și sentimentele, îndeosebi multa iubire și dragostea neprefăcută.

Toate aceste manifestări ale iubirii materne au făcut cunoscută educația creștinească a copiilor. Nona, prin iubirea ei, i-a educat pe copii spre mântuirea lor, căci avea convingerea că „copiii ei nu erau o moștenire întâmplătoare”, ci dumnezeiască, apoi „că era responsabilă pentru mântuirea lor”  și va da seama în Ziua Judecății.

Mamele creștine trebuie să urmeze Nonei, a cărei iubire față de copiii ei a fost neprefăcută și adâncă, rațională și creatoare. Astfel, prin iubirea lor adevărată îi vor ajuta pe copiii lor să-și șlefuiască caracterul, să se lupte de mici ca să devină oameni virtuoși.

(Fragmente extrase din Mamele eroine ale Sfintilor Trei Ierarhi, Atanasie I. Skarmoghiani, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 130-145)