Este foarte important să nu căutăm niciodată să obţinem semne concrete care să releve bunăvoinţa divină, ca, de exemplu, darul de a face minuni.

A-L trăi pe Hristos prin şi pentru sine, într-un fel aparte de ceilalţi, înseamnă să încerci experienţa insuficienţei fiinţei umane pentru viaţa creştină. În schimb, când două, trei, patru sau mai multe persoane se unesc în acelaşi scop, puterea fiecăruia este multiplicată la infinit. Sfânta Scriptură spune: Vai de cel ce este singur. În schimb, în doi, rămânem de neclintit.

Important, într-o comunitate, este ca toţi să avem aceeaşi viziune, pentru a ne lucra în acelaşi scop propria mântuire, a semenilor noştri şi a tuturor celor care vin la noi să-i ajutăm.

Rugăciunea curată a inimii nu este dăruită celor care studiază mult. În acest sens, calea cunoaşterii aprofundate a teologiei nu este deloc eficace şi poate, doar rareori, să conducă la rugăciunea curată.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 39-40)