An de an, pe 1 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului. O sărbătoare a bucuriei și recunoștinței, căci suntem chemați să cinstim pe Împărăteasa cerurilor, care nu contenește să acopere cu iubire și ocrotire Biserica Fiului ei. Celebrarea sărbătorii porneşte de la o minunată apariție a Maicii Domnului în biserica din Vlaherne, din capitala Imperiului Bizantin, la 1 octombrie 911. Fecioara Maria s-a arătat călugărilor Andrei și Epifanie care, împreună cu mult popor, în noaptea aceea înălțau stăruitoare rugăciuni Maicii Domnului să nu lase cetatea lor în mâna slavilor ce le amenințau zidurile. De atunci, ziua de proslăvire a cinstitului omofor al Maicii Domnului s-a transformat într-o prăznuire a îndurării și necurmatei iubiri arătate de Sfânta Maria fiecăruia dintre noi. Mi se pare foarte interesant faptul că prin această minune Constantinopolul a fost apărat de ruși iar, după încreștinare, rușii au preluat sărbătoarea și au dezvoltat-o în chip deosebit – ea devenind până astăzi una dintre cele mai frumoase sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu.

Din tradiția rusească am preluat și noi celebrarea: o veche însemnare ne spune că, pe la 1483, în Moldova se traduseseră din rusește slujba și acatistul Sfântului Acoperământ. Am putea lega importantul eveniment din viața bisericească de la noi de un altul, petrecut în familia Binecredinciosului Ștefan cel Mare și Sfânt: pe la anul 1481, Elena, una dintre fiicele voievodului s-a căsătorit cu țareviciul Ioan cel Tânăr, fiul ţarului Ioan Vasilievici al III-lea. Se pare că Olena, cum îi spuneau rușii, impresionată de evlavia noi sale familii față de Acoperământul Mariei, a adus acasă această evsevie, determinându-i pe clericii din Moldova să traducă și să țină ziua.

Așadar, încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, românii au făcut cunoștință cu omoforul Născătoarei de Dumnezeu și nu s-au mai putut despărți de el, simțind cu adevărat că „proprietara” lui nu contenește să-i proteguiască. Drept dovadă stau numeroasele mănăstiri, schituri sau biserici de enorie cu hramul pe 1 octombrie. Însăși ziua de proslăvire a Acoperământului a primit o denumire specială în calendarul popular românesc, „pocroavă” – de la slavul „pokrov”, ce se tâlcuiește „acoperământ”. Evlavia binecredincioșilor creștini față de milostivirea Maicii Domnului, arătată prin Sfântul ei Acoperământ a transformat ziua de 1 octombrie într-o zi cu ținere, adăugând-o celorlalte sărbători mariale atât de iubite de români.

Preluând tradiția bizantină, odată cu celebrarea minunii de pe 1 octombrie 911, și cârmuitorii de demult ai poporului rus au cinstit în mod special omoforul Maicii Domnului.

Însemnările din istoria creștinismului rus ne înfățișează această realitate în mod concret: încă din secolul al XII-lea a fost zidită o biserică purtând acest hram, cunoscută astăzi sub numele de Catedrala Acoperământului (de pe râul Nerl, din localitatea Bogoliubovo, Rusia), inclusă actualmente în patrimoniul mondial UNESCO. Ctitorul măreței zidiri, cneazul de Vladimir și Suzdal, Andrei Bogoliubov, primind ajutorul miraculos al Maicii Domnului într-un război cu tătarii, s-a hotărât să aducă astfel preacinstire protectoarei sale. Ba mai mult, tot el a compus slujba Acoperământului, dar și acatistul. Deoarece a apărat Ortodoxia cu prețul vieții sale, Biserica Rusă l-a trecut pe evlaviosul prinț în rândul sfinților, pomenindu-l în fiecare an pe 4 iulie.

Într-o somptuoasă catedrală în orașul Vladimir se află moaștele Sfântului Andrei, dar și ale fiului său, Izyaslav. Cu voia lui Dumnezeu și prin bunăvoința unei familii de buni creștini, am avut bucuria să mă închin în biserica închinată Fecioarei Maria, dar și la moaștele celor doi sfinți ruși. Pictura sfântului locaș prezintă și imagini din luptele purtate de Sfântul Andrei împotriva tătarilor, pentru apărarea credinței ortodoxe. Maica Domnului apare pictată cu mâinile ridicate, ocrotind cu Sfântul ei Acoperământ armata cneazului rus. Sfântul locaș s-a dovedit ferit de opresiunea bolșevică când, pe timpul  regimului totalitar, mai toate bisericile din oraș au fost dărâmate ori desinate unor activități nedemne de menirea hărăzită lor de ctitori.

Ce bine ar fi dacă ar urma exemplul Sfântului Andrei și cârmuitorii noștri de astăzi: pe lângă priceperea și iscusința lor, să-și pună încrederea în ajutorul Preacuratei Fecioare. Ba chiar fiecare din noi am putea proceda la fel, nu doar cei din fruntea nației, precum odinioară Sfântul Andrei din Vladimir: nu este viața noastră o continuă luptă? Nu ne simțim noi împresurați zilnic de asediatori ai credinței noastre sfinte? Nu sesizăm din ce în ce mai des primejduite valorile spirituale și tradiționale ale poporului român? Rămâne doar să strigăm la ajutorul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care nu va întârzia să ne întindă cu mărinimie brațele sale atotîndurătoare, acoperindu-ne de tot răul cu Sfântul ei Acoperământ.