Sfântul Apostol Andrei a fost martor al marilor minuni din istoria creștinismului: ale Botezului, Învierii și Înălțării Domnului, iar, după praznicul Rusaliilor, când apostolii erau împreună și au fost împărțite limbile de foc, s-a pregătit pentru marea slujire și propovăduire apostolică, predicând Evanghelia lui Dumnezeu în țările estice: Asia Mică, Tracia, Macedonia, întemeind biserici creștine peste tot; ultima localitate unde a fost adusă „vestea cea bună” fiind orașul Patras din Grecia. Tot aici își va găsi sfârșitul, răstignit pe o cruce în formă de X, o cruce specială care, până în zilele noastre, poartă denumirea de „Crucea Sfântului Andrei”.

Evangheliile mai pomenesc de Sfântul Andrei doar de două ori: prima dată, la minunea înmulțirii pâinilor când a anunțat pe Mântuitorul că acolo, în mulțime, se afla un copil ce avea cinci pâini și doi pești (cf. Ioan 6, 8-9), precum și după Învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, a înștiințat pe Hristos că niște eleni voiau să-L vadă (cf. Ioan 12, 20-22).

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, țara noastră a primit învățătura sfântă prin predica Sfântului Apostol Andrei, în Sciția, la geto-daci, strămoșii noștri: amintim cetățile dobrogene Histria, Tomis și Calatis. De asemenea, există și o serie de colinde, nume de ape ș.a. ce stau drept mărturie a propovăduirii în țara noastră.

Precizăm faptul că Biserica primară a stabilit încă de la sfârșitul secolului al II-lea ca data de prăznuire a pătimirii sale să fie ziua de 30 noiembrie. Moaștele sale au fost mutate din Patras la Constantinopol cu prilejul sfințirii bisericii „Sfinții Apostoli”, bucurându-se de o cinstire deosebită în România, Grecia și Rusia.

Se cuvine să cinstim cu multă credință și recunoștință pe Sfântul Andrei, pentru că poporul român a avut binecuvântarea dumnezeiască de a primi învățătura Evangheliei chiar de la primul apostol al Mântuitorului Iisus Hristos.