Ce este omul, cât de mare este noblețea firii noastre și de câte virtuți mari este capabilă această făptură – omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.

El stă acum de față cu glas mare spre a răpune pe toți pârâșii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună și spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de niciun bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, și, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalți oameni.

Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nicio pătimire, de niciun necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună și pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor și le-a numit pe acestea „vremelnice și ușoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă și mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire. Noi nu suportăm niciodată niciun fel de osteneală și necaz, fără să așteptăm răsplătire; el însă le-a luat asupra lui fără răsplată, cu bucurie și cu dragoste, și nu s-a tânguit de slăbiciunea trupească, nici de mulțimea treburilor, nici de tirania trupului, nici de nimic altceva.

Câtă deosebire între noi și Pavel! A răsturnat el, oare, rânduiala firii? Nu, noi răsturnăm rânduiala. Pavel a urmat-o așa cum este lăsată de Dumnezeu. Și el era om, ca și noi. Așadar, nu te tângui asupra firii, că ea te împiedică să fii îmbunătățit. Ia aminte la Apostolul Pavel. Pentru dânsul numai una era înfricoșată și grozavă: a supăra pe Dumnezeu. Și nimic nu era pentru dânsul mai scump și nimic nu dorea el așa de mult ca a plăcea Domnului. Ca propovăduitor al Evangheliei, el cutreiera lumea, ca și cum ar fi avut aripi; socotea așa de mici ostenelile și primejdiile, ca și când ar fi fost fără de trup, ca un înger; prețuia așa de puțin toate cele pământești, ca și cum am ar fi trăit în Cer, ca și când el ar fi fost dintre cei fără de trup. Să nu zici că toate acestea nu Pavel însuși, ci darul lui Dumnezeu printr-însul le-a făcut. Eu cred unele ca acestea, dar lauda se cuvine lui, că s-a făcut vrednic de un așa de mare dar. Eu mă uimesc de puterea lui Hristos, care a făcut atât de puternic pe Pavel, și mă minunez de râvna lui Pavel, care a dobândit un așa de mare dar și s-a arătat vrednic întru toate de dânsul.

Atunci și cele mai grele lucruri ni se vor părea ușoare și cu putință, și în acest scurt timp nu ne vom speria de trudă și de luptă spre a dobândi cununa de laudă cea neveștejită, prin darul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la duminici și sărbători, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 187-190)