Sfântul Ștefan a fost printre primii creștini convertiți dintre evreii greci, primul dintre cei șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. A pătimit la scurt timp după Înălțarea Domnului, având mai mult de 30 de ani, și fiind foarte frumos la chip și la suflet. Făcea mari minuni și semne în popor, pe bolnavi îi vindeca, pe cei credincioși îi întărea, iar pe cei necredincioși îi mustra prin cuvintele sale pline de înțelepciune. Tocmai pentru că nu au putut răbda toate acestea, iudeii cei necredincioși au uneltit împotriva lui. Au trimis niște oameni la sinagoga cea mare evreiască și au grăit minciuni despre Sfântul Ștefan, cum că acesta ar fi hulit împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise.

Fiind chemat la judecată, fața Sfântului era precum a unui înger, și nu doar că a spus adevărul, ci i-a și mustrat pe cei ce îl judecau. Și arătându-i-se slava Domnului, cunoscând că avea să pătimească, a strigat Sfântul Ștefan: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!”. Plini de mânie și dorință ucigașă, l-au scos afară din cetate, precum odinioară pe Iisus Hristos, și au aruncat cu pietre în el până l-au ucis. Cel care păzea hainele ucigașilor era Saul, cel ce avea să devină Sfântul Apostol Pavel. Rugăciunile Sfântului Ștefan au fost, astfel, ascultate, căci înainte de a primi cununa muceniciei, s-a rugat ca Domnul să îi primească sufletul și să îi ierte pe cei ce l-au omorât.

Nu departe de locul acesta stătea pe o piatră Preacurata Fecioară, iar alături de ea Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, rugându-se pentru Sfântul Ștefan. Trupul lui a fost aruncat fiarelor, spre mâncare, zăcând astfel o zi și o noapte, până când niște bărbați l-au luat și l-au îngropat în Cafargamala, departe de Ierusalim. Și s-a făcut cel ce cumplit a pătimit grabnic ajutător în judecarea proceselor nedrepte, aducând la Dumnezeu rugăciunile celor ce aleargă la el.