Sfântul Cuvios Antonie cel Mare în iconografie
Când este zugrăvit singur, Sfântul Antonie ţine toiagul în mâna dreaptă, iar în mâna stângă un pergament desfăşurat, pe care sunt înscrise cuvintele: „Nu te amăgi, o, călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”.
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este zugrăvit, conform Erminiei picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, sub chipul unui bătrân cu barba scurtă, un pic despărțită în două, având bărbia puțin golașă. Sfântul are capul acoperit, asemenea celorlalți sfinți cuvioși.
Când este zugrăvit singur, Sfântul Antonie ţine toiagul în mâna dreaptă, iar în mâna stângă un pergament desfăşurat, pe care sunt înscrise cuvintele: „Nu te amăgi, o, călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”.
Dionisie din Furna se oprește și asupra anumitor momente importante din viața Sfântului, povățuindu-l pe iconar în zugrăvirea feluritelor încercări prin care a trecut.
De obicei, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este zugrăvit în cadrul programului iconografic în registrul din pronaos, alături de alți sfinţi cuvioși, dar și în icoana de hram de pe catapeteasmă, atunci când acesta este ocrotitorul acelui lăcaș de cult.
De asemenea, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare mai este zugrăvit în icoana Maicii Domnului „De tine se bucură, ceea ce ești plină de dar…”, stând înaintea cetei Cuvioșilor și purtând înscrisul „Bucură-te, lauda sihaştrilor şi strălucirea preacuvioşilor!”.
Iisus Hristos Emanuel – reprezentarea iconografică
Icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia)
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro