Sfântul Navcratie a fost fratele cel mic al Sfântului Vasile cel Mare, fiind asemenea lor şi depăşindu‑şi chiar fraţii în multe calităţi naturale: frumuseţe, putere, isteţime şi pricepere în toate lucrurile. La vârsta de 22 de ani a arătat la o întâlnire publică talentul său oratoric, impresionând întreaga asistenţă. Covârşit de dragostea lui Dumnezeu, a renunţat la o carieră însemnată, cea de retor, retră­gându‑se în singurătate. A plecat fără să ia nimic cu el, însoţit doar de sluga sa, Crisafie, într‑un loc acoperit de pădure, aproape de râul Iris din Pont, unde s‑a ascuns într‑o peşteră. Aici a trăit îndepărtat de zgomotul oraşului şi de preocupările lumii. Supus şi ascultător mamei lui, Emilia, care trăia împreună cu fiica sa Macrina la o distanţă de trei zile de mers pe jos, a slujit oamenilor bolnavi şi săraci, oferindu‑le pâinea zilnică.

Sfântul Navcratie a dus această viaţă timp de cinci luni, după care s‑a săvârşit într‑un accident de vânătoare, împreună cu credin­ciosul său servitor, Crisafie. Această încercare a întristat‑o foarte mult pe mama sa, dar având alături pe Sfânta Macrina, ea a biruit durerea şi întristarea pentru pierderea fiului ei din această lume şi s‑a împăcat cu gândul petrecerii lui cu îngerii în ceruri, alături de Hristos.