În Biserică se nasc de sus şi cresc pe pământ, câştigând în războaie, oamenii mai presus de fire sau dumnezeii după Dar.

În ştiinţă, e savantul care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă, dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba.

În credinţă, în religie este sfântul, care are alte mijloace de aflare a adevărului. Sfântul nu cercetează. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. Ştiinţa nu angajează viaţa, de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea.

Cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi, iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui Dumnezeu. Aceştia, prevăzuţi de Dumnezeu cu slujba aceasta încă mai înainte de-a se naşte (Galateni 1, 15; Ieremia 1, 5) şi trimişi să o împlinească, sunt slugile Sale, cărora le-a dat avuţia Sa pe mână.

Să nu se creadă îngust că dreptul apare numai în religie. Dreptul poate să se arate în oricare dintre valorile sau talanţii lui Dumnezeu. Dacă însă abia apare în religie, asta se datorează faptului că numai aici se mai ştie ceva despre atârnarea omului de Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 157)