Sfântul Ierarh Gherontie (Terentie), Episcop al Tomisului (c. 380-390)

După Sfântul Vetranion, scaunul Episcopiei Tomisului a fost ocupat de Episcopul Gherontie, un alt ierarh devotat pentru Hristos, de aceeaşi râvnă şi sfinţenie cu înaintaşul său. Actele Sinodului al II-lea Ecumenic (381) şi istoricul bisericesc Sozomen atestă că Episcopul Gherontie (Terentius), după o listă sinodală siriacă, a participat la Sinodul Ecumenic de la Constantinopol din partea Episcopiei Tomisului, că a semnat actele sinodului şi a osândit învăţătura eretică a lui Macedonie. Tot Sozomen spune că la 31 iulie 381, după sinod, împăratul Teodosie cel Mare (379-395) l-a împuternicit pe Episcopul Gherontie „de a veghea la păstrarea curată a Ortodoxiei în oraşele din Scythia Minor”.

Acest fericit urmaş al Sfinţilor Apostoli era cunoscut Sfântului Grigorie de Nazianz şi multor ierarhi vestiţi din Imperiu. El a continuat să zidească noi bazilici şi a menţinut viaţa mănăstirească din Dacia Pontică la un înalt nivel de trăire ascetică, fiind în strânsă legătură cu monahismul capadocian, palestinian şi egiptean, unde se nevoiau şi călugări daco-romani.

Deci, bine săvârşindu-şi călătoria acestei vieţi, s-a strămutat cu pace la cereştile lăcaşuri, numărându-se în ceata sfinţilor ierarhi ai lui Hristos.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 29)