Sfântul Ioan Botezătorul – calea către Dumnezeu Cuvântul
Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare proroc, devine dintr-un exemplu de trăire un chip al celui care nu își vede altfel viața decât ca mărturisitor al lui Dumnezeu. Ceea ce ne luminează în privința faptului că viața lui îmbunătățită este o cateheză vie a adevărului de credință hristologică. Ce pot înțelege eu din viața deosebită a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul: e un ideal sau un mod de viață posibil și pentru mine? Dacă sunt în joc aceleași valori mântuitoare, ce mă oprește să le urmez?
Este limpede pentru toată lumea cine este Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Din descrierea făcută de Mântuitorul, aflăm că nu există un om născut din femeie mai mare decât el, conform Matei 11, 11 și Luca 7, 28. Evangheliștii subliniază viața lui aspră, în pustiul de pe lângă râul Iordan și rolul lui de a chema oamenii la pocăință pentru iminenta apropiere a lui Mesia. Prin sfaturile pe care le dă celor care-l cercetează, se pot observa finețea și căldura lui duhovnicească (vezi Luca 3, 10-14).
Situația politică, după cucerirea romană din anul 63 î: Hr., impunea mai asiduu pentru poporul evreu plinirea proorociilor și prezența Mântuitorului mult dorit. Numai că ultimul dintre proorocii mici, Sfântul Maleahi, și-a încheiat misiunea profetică cu aproximativ 450 de ani înainte de venirea lui Mesia. De atunci, o secetă cumplită. Dar, cum Dumnezeu nu lasă pe poporul Său, o rază de soare a strălucit la Iordan, o dată cu glasul celui ce striga în pustie, ultimul dintre prooroci, dar și cel mai mare. Cel sub mâinile căruia, în repejunile Iordanului, s-au împlinit toate profețiile și s-a încheiat lunga așteptare a neamului omenesc.
După cum Sfântul Ioan Botezătorul îndemna la pocăință, la întoarcerea la Domnul pentru că s-a apropiat Împărăția Cerurilor (Matei 3, 2), în același fel el își duce la bun sfârșit misiunea sa profetică. El este cel care-L va mărturisi pe Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1, 29) și care va mărturisi pe Duhul Sfânt pogorât la Cincizecime prin cuvântul „eu vă botez cu apă, dar Cel Care vine după Mine, vă va boteza cu Duh Sfânt și foc” (Luca 3, 16).
Așa se cuvine să înțelegem rolul Sfântului Ioan Botezătorul, ca încheiere a profețiilor mesianice, dar și ca deschidere veșnică prin bucuria mântuirii în Domnul nostru Iisus Hristos.
Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul este și una catehetică, prin dimensiunea chemării la pocăință. Pocăința presupune anumiți pași: dorința de a împlini poruncile Domnului prin lepădarea de diferitele forme de comoditate, de patimi și de neatenție față de felul în care ne apropiem de Dumnezeu. Pentru că sunt absorbit de propria persoană, nu sunt atent la prezența reală a lui Dumnezeu în viața mea. Din acest motiv apare și vidul faptelor bune, pierderea comuniunii cu Dumnezeu.
Cuvântul Mântuitorului este destul de ușor de înțeles și aplicat: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte” (Ioan 14, 21). Deci el, Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare proroc, devine dintr-un exemplu de trăire un chip al celui care nu îți vede altfel viața decât ca mărturisitor al lui Dumnezeu. Ceea ce ne luminează în privința faptului că viața lui îmbunătățită este o cateheză vie a adevărului de credință hristologică.
Ce pot înțelege eu din viața deosebită a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul: e un ideal sau un mod de viață posibil și pentru mine? Dacă sunt în joc aceleași valori mântuitoare, ce mă oprește să le urmez?
Exemplul Sfântului Ioan Botezătorul: L-a căutat pe Dumnezeu, L-a găsit, L-a trăit și L-a oferit tuturor!
Sfântul Ioan Botezătorul, omul cu aripi de înger și dascălul pocăinței
Cum folosim Aghiasma Mare?
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro